Friday, February 20, 2009

dragoste la prima vedere

Asa se intampla ca in ultimul timp am postat mai multe informatii despre prestatiile cinema(pate)tice pe care le-am vazut si am uitat desavarsit sa ma refer la prima dragoste, adica la maria sa Teatrul. Tocmai mi-am adus aminte de Festivalul Bienala Teatrului Eugen Ionesco de anul trecut si m-am bucurat sa gasesc niste secvenete video de la prestatia Nationalului bucurestean in cadrul acesti Bienale.

Ei au prezentat Privighetoarea si Trandafirul care ramane pentru mine cel mai frumos spectacol la care am asistat vreodata. Asta in pofida faptului ca nu este o epopee de cateva ore ci are doar 50 minute. Dar nu voi accentua prea mult intelepciunea de genul: ce-i mult strica aceasta nu inseamna ca neaparat ce-i putin e bine. Cu alte cuvinte pentru mine aceasta piesa a prezentat o adevarata revelatie. Cei care nu se multumesc doar cu vizionarea secventelor video pot sa mai savureze si o secventa din coloana sonora a spectacolului.

P.S. Pentru cei mai rezistenti o piesa instrumentala adaptata pentru pian.

Saturday, February 14, 2009

felicidados a todos locas

Sper ca am scris corect in titlul postului. Daca nu e corect, am o scuza. De fapt am mai multe scuze. Vorba aia: Cum necum dar scuze se gasesc intotdeauna. Cat mai multe scuze si cat mai putine realizari. Oops, tocmai am divulgat secretul care a propulsat Casa de Nebuni pe aripile vantului, pardon pe panta succesului, sau hartopul sperantei. Adica sa trecem la scuze: In primul rand ca Medic Sef la Casa de Nebuni nu am voie la nicio scuza, pentru ca in general medicii sunt cei mai sanatosi pacienti din toate timpurile.

Pe de alta parte, cine daca nu medicii au ingurgitat si absorb in continuare toate nebuniile pacientilor. Intr-un fel, cine daca nu medicii sunt cei mai nebuni dintre nebuni: o performanta demna de Cartea Recordurilor Guiness. Cand spun Guiness ma refer in special la amestecul curativ de malt si hamei, care cu exceptia balonarilor, mai provoaca uneori si ameteli, diaree si alte manifestari exorcizante ale placerii.

Asadar in sfarsit am ajuns tocmai la prima scuza: reiesind din premisa ca medicii sunt cei mai dornici pacienti, rezulta ca in calitate de Medic Sef am dreptul la un bilet de tratament gratuit. Totusi as prefera niste cursuri de spaniola. De preferat spaniola sa fie predata in colaborare cu limba chineza. In general, cel mai bine ar fi sa fie doar o limba de stat in toata lumea. Problema care apare este ce ne facem cu sumedenia de state care ne inconjoara. Dar asta este o problema pentru alti pacienti.

Trecem la a doua scuza, uneori este bine sa cunosti mai putin. Nu de alta dar batranii nu spuneau degeaba: cine stie multe nu doarme linistit. Probabil este si asta o scuza pentru ei ca sa nu coreleze insomnia cu pacatele din tinerete dar cu multitudinea de cunostinte care le-a innegurat privirile si le-a obosit podoaba capilara. Sa trecem la subiectul de pe ordinea de zi: Stimati nebuni si nebune! In aceasta zi senina de 14 faurar, tin sa va felicit cordial cu sarbatoarea amorului. Stati oleaca, tovarasi nu va grabiti sa treceti la actiune!

Mai intai ascultati povara bunatatii noastre. Vorba aia: in URSS sex nu a existat! Adica putem uzita de arma sexului pentru a ne cuceri independenta. Prin logica deductiei sau prin deductie logica rezulta ca ziua de astazi este cea mai independenta zi din an. Unde sunt patriotii si statalistii, iata ziua care trebuie sarbatorita din plin. Dar mai exista o zicatoare, proverb, verba, intelepciune, propun mai multe variante pentru ca nebunilor le place o "diversitate cat mai diversa": Dupa razboi multi eroi...

Sunday, February 8, 2009

for metal fans

Tocmai am descoperit o noua formatie Lamb of God, ce propaga un stil numai bun pentru un trash de calitate. Baietii sunt din Virginia, si stau la Richmond. Adica stau la 3 ore de mine. Trei ore pentru cei care au masina, iar pentru ecologisti ca mine 3 ore se transforma intr-o vesnicie. Eu care credeam ca in Virginia stau numai pensionari sau familisti, m-am bucurat foarte tare ca mai exista si voci subterane, care in afara de drumul obisnuit de la job la shopping isi mai fac timp pentru niste exercitii muzicale. Cu atat mai mult ca nu sunt de ieri de azi ci tocmai din anul 1990. In orice caz, merita sa fie plasati in Panteonul de pe blogul meu. Asa ca va rog sa-i onorati macar cu o vizita pe site, daca nu veti rezista tentatiei sa nu ascultati muzica lor, care ce-i drept nu-i pentru urechi puritane.

Saturday, February 7, 2009

stiinta aplicata

In sfarsit dupa o pauza destul de mare generata mai mult de lene decat de alte ocupatii captivante, am reusit sa ma uit la doua filme: primul este Revolutionary Road, cu Leonardo di Caprio si Kate Winslet, care a luat mai multe Globuri de Aur anul acesta si care candideaza si la Oscar, iar cel de-al doilea este Stileaghi, un film rusesc ce-si propune sa genereze niste nostalgii dupa un fenomen cultural din anii 50 ai URSS. S-ar parea ca cele doua productii ar fi total diferite. Or, ambele provin din niste medii culturale ce numai apropiate nu sunt.

In plus, ambele productii abordeaza genuri cinematografice diferite. Filmul american povesteste drama unei familii americane ancorate in mediul opac al mediului suburban din visul american. Pe de alta parte, productia ruseasca tine mai mult de un musicle, care povesteste despre un mod de viata alternativ pe car il adopta niste tineri sovietici dornici sa scape de monotonia vietii cotidiene. Totusi in pofida tuturor distinctiilor aceste doua filme impartasesc o idee comuna: schimbarea nu depinde de factorii geografici sau de locul in care te afli, ci de dorinta de a incepe metamorfoza de la propria persoana.

In special mi-a placut, in Stileaghi, faza in care un fost stileagha devenit intre timp diplomat sovietic in SUA, se reintoarce acasa si ii spune unui prieten de-al sau ca in SUA nu exista stileaghi, iar daca acestia ar aparea pe adevaratul Broadway atunci ar fi dusi imediat intr-un azil psihiatric. In momentul acesta, mi-am adus aminte de termentul "Imaginary West" (dupa cum v-ati dat seama se traduce Vestul Imaginar) utilizat de Alexei Yurchak pentru a descrie un fenomen prin care cetatenii sovietici, care nu prea scoteau nasul din tara, isi creau o imagine proprie a Occidentului derivata din filmele si muzica occidentala.

Astfel, atunci cand au obtinut dreptul sa calatoreasca peste hotare, fostii cetateni sovietici si-au dat seama ca Vestul lor, cel imaginat, in care exista doar jazz, rock sau blue jeans, nu este Vestul adevarat. Celor care doresc sa afle mai multe despre acest fenomen precum si despre modul in care sistemul sovietic a generat un interes sporit pentru imbi straine si muzica rock le recomand cartea lui Yurchak, Everything Was Forever, Until It Was No More. The Last Soviet Generation, Princeton University Press, 2006.