Tuesday, January 13, 2009
cinemateca
Ambele filme ca de altfel si prestatia mega-starurilor au avut parte de critici dure din partea presei de specialitate. In cazul Angelinei, i se reproseaza ca nu-i sta bine deloc in noul sau look de mamica plangacioasa din America interbelica. Mai degraba, aceasta luptatoare este sortita sa apara mereu in ipostaze de femeie fatala. In cazul lui Carrey acesta este criticat pentru faptul ca si-a ticluit un rol prea moralizant si moralizator, iar publicul nu este chiar atat de obisnuit cu predicile sale despre bine si rau, ci mai degraba asteapta mimici de genul celor din "Masca".
In pofida acestor critici, totusi am gasit si niste faze haioase. In primul rand, eroul lui Carrey, care, dupa cum v-ati dat seama este somat sau programat sa se transforme dintr-un morocanos "No Man" intr-un perpetuu "Yes Man", dupa o calatorie intr-un obscur orasel din Nebraska, este oprit de politie la aeroport. Nu e nimic neobisnuit in faptul ca cineva este retinut de politie la aeroport. Mai ales in SUA de dupa septembrie 2001. Savoarea vine dupa ce lui Yes Man i se explica precum ca este suspectat de pregatirea unui act terorist.
Iata aici incepe satira ce vizeaza suspiciunea excesiva a serviciilor secrete americane. Vorba e ca pe parcursul aventurilor sale, invatat sa nu refuze nicio oferta, personajul principal reuseste sa invete limba coreeana, se insoara cu o iraniana prin intermediul unui site matrimonial, se inscrie la niste curse de pilotaj, si alege ca destinatie de vacanta un orasel din Nebraska unde singura atractie este un muzeu de telefonie. Cireasa de pe tort survine atunci cand printre punctele de acuzatie politistii se refera si la numele lui Yes Man, afirmand ca: "We knew another Karl, whose name we were crazy about! His name was Marx" (Am mai cunoscut un Karl, pe care il cunosteam foarte bine. Numele sau era Marx).
In Changeling mi-a placut scena in care personajul Angelinei discuta cu o fosta prostituata in timp ce ambele au fost internate intr-un spital de psihiatrie. Pe scurt, ambele au fost obligate cu forta sa se interneze de politia din Los Angeles, care nu dorea sa-si pateze reputatia din cauza unor femei care doreau sa li se faca dreptate. De fapt scena cu pricina este mai putin un dialog ci un monolog demn de Michel Foucault in care prostituata ii explica Angelinei de ce aceasta nu trebuie sa se agite si sa pastreze aparenta unui comportament "normal". "Daca protestezi prea activ vei fi declarata femeie isterica, iar daca esti prea calma vei fi suspectata de criza de personalitate" Astfel, trebuie sa te impaci cu situatia in care te afli deoarece orice nu ai face, oricum gestinarii spitalului si politia vor avea dreptate.
Thursday, January 8, 2009
elita culturala vs. cultura de masa
Iata cateva idei pe care le-am captat din discutia lui John Carrol autorul cartii "Ego and Soul" cu Clive Hamilton, in indepartata Australie.
In opinia lui John Carrol, pe parcursul ultimilor 150 de ani, elita culturala a incetat sa-si mai indeplineasca functia de a oferi raspunsuri la intrebarile metafizice. In schimb aceasta a devenit nihilista. Pe de alta parte, cultura populara a preluat functia elitei culturale. Prin faptul ca valorifica activitatile cotidiene, cultura populara inlocuieste experienta religioasa din perioada anterioara cu unele experiente semi-religioase de genul shopping-ului sau a sportului..
Shopping-ul ca Agora. Experienta shopping-ului se refera mai putin la consumerism decat la nevoia de socializare. Este mai mult un spatiu de comunicare. Sportul este o experienta semi-religioasa. Simtim placere daca aratam bine. Avem nevoie de noutati. Unica problema este atunci cand necesitatea devine excesiva.
Clive Hamilton: "Nu este criza economica un produs al acestui exces?
John Carrol: Constiinta individului este autoritate suprema. Suntem mai putini vulnerabili la manipulare. Etica protestanta percepe munca ca ceva mai mult decat o activitate, o experienta ce reda sens vietii.
Prin cultura populara am in vedere lower middle class culture- cultura clasei muncitoare. Valori ca modestia, si autocontrolul. Valorificarea cotidianului si ignorarea elitelor.
Clive Hamilton: Se pare ca in opinia Dvs. cultura lower middle class a ramas imuna fata de tendintele decadente ale elitei culturale. Nu credeti ca aceasta opinie prezinta o viziune romantica a culturii populare?
John Carrol: Elita culturala are o pozitie privelegiata de custode cultural. Ea trebuie sa ofere sens. Ea are aceasta responsabilitate care s-a pierdut in ultima 150 de ani cand a predominat nihilismul. Relativismul : daca il ucizi pe Dumnezeu atunci totul este permis. Cultura populara: sport, soap opera promoveaza valorile morale traditionale, problemele cotidiene.
C.H: Ce inseamna pentru Dvs. conceptul de "high culture"? Poate deconsiderati doar o parte din high culture si anume partea care este nihilista? Mai mult ca atat, astazi se pare ca "high culture" tinde sa fie tot mai mult comercializata de tipi ca Elton John sau Berezovsky. Conceptul de "high culture" a fost vulgarizat iar intrebarea este daca aceasta vulgarizare este un fenomen temporar?
J.C: Problema rezida in elita si nu in bani. Noii imbogatiti vor cumpara ceea ce le vor recomanda elitele culturale.
C.H: Este oare cultura populara neafectata de tendintele pietii? Se pare ca ignorati in totalitate comercializarea culturii?
J.C.: Criza economica a aparut deoarece guvernul nu gestioneaza corect piata. Suntem intr-o batalie permanenta cu legile pietii deja de 200 de ani.
C.H: Ce parere aveti despre publicitate? Organizatiile comerciale influenteaza modul de gandire. Modul in care organizatiile comerciale creaza imagini si moduri de comportament.
J.C: Avem publicitate din 1920. Nu este ceva nou. Campaniile de publicitate au dat gres. In sport, exista opinia ca TV-ul influenteaza publicul. Dar in acelasi timp exista rezistenta fata de acest fenomen, exista spotrivi care renunta la salarii majorate pentru atasamentul fata de club sau alte valori decat bani. Vedem un razboi intre comercializare si valori morale.
C.H: Cartea abunda in idei Jungiene, notiuea de arhetip. De ce nu-l mentionati de loc pe Jung?
J.C: Explicatia este simpla. Pentru ca nu are nicio influenta asupra mea.
C.H.: Poate are mai multa influenta decat va dati seama. [Dupa mine cea mai buna gluma pe care am auzit-o in ultimul timp].
J.C: Jung nu este sistematic. Dar exista anumite parti in care ma regasesc ca de exemplu tematica Ego-ului care pierde sensul existentei.
Cineva din sala: Universitatile la fel si-au pierdut prestigiul pentru ca au fost influentate de piata. Putem sa reparam aceasta situatie?
J.C.: Vorbim despre disciplinile umaniste pentru ca se afla la baza sistemului universitar. Se refera la elitele culturale. Universitatile moderne sunt concepute pe baza idealurilor umaniste de civilizare. Aceste idealuri au fost subminate. Intrebarile lui Shakespeare nu mai sunt actuale. Ar trebui sa restabilim principiul: "cunoastere pentru cunoastere" si nu numai "cunostinte pentru scopuri practice" In universitati de fapt nu se discuta acest lucru.
Wednesday, January 7, 2009
Craciun moldo-american
Cam asa arata masa mea de "Craciunul pe stil vechi". Curios este ca daca in Moldova aveam o oarecare reticenta fata de celebrarea Craciunului pe stil vechi, aici in SUA, "Craciunul pe stil vechi" capata o nuanta de rezistenta fata de Christmas-ul consumerist de pe 25 decembrie. Asa ca ma conving inca o data de faptul ca "totul depinde de contextul" unei actiuni.
Monday, January 5, 2009
viata bate filmul
P.S. Cine stie poate mafiotii actori sau actorii mafioti au crezut ca joaca intr-un thriller atunci cand au fost retinuti de politia napolitana. In orice caz, inca unul dintre multiplele paradoxuri care reusesc sa ne convinga inca odata ca soarta este nu numai ironica dar si inzestrata cu un simt al umorului inconfundabil.
Sunday, December 28, 2008
arta de a trai
Este evident ca si subsemnatul in majoritatea postarilor sale se refera in special la partea mai putin luminoasa a realitatii din jur, dar totusi uneori consider ca este benefica o incursiune in iluziile binelui si a lumii fara cusur. Nu exclud ca acest fir al gandirii mi-a fost indus de vizita pe care am avut-o astazi la National Art Museum, din Washington DC. In special dupa orele petrecute in sectiunea Impresionistilor Francezi. In plus, odata cu stirile tot mai alarmante despre criza economica globala, toata lumea devine tot mai deprimata si mai pesimista. Daca pana nu demult teribismul era asociat cu atitudinea negativista si nihilista acum aceasta tinde sa devina norma, iar optimismul se refugiaza in underground. Asadar nebuni din toate casele ZAMBITI! La Multi Ani!
Tuesday, December 16, 2008
birocrati din toate statele uniti-va
Pacientul (adica eu): Buna ziua! Am venit pentru testul de radiografie.
Doamna de la registratura: Aveti programare? Nu sunteti in lista.
Pacientul: Sigur ca da. M-a sunat asistenta medicala si m-am programat la ora 3.
Doamna: Imi pare rau dar azi nu se fac radiografii. Tehnicianul ("the technician" asa se numeste in SUA tipul care apasa pe buton la radiograf) este plecat la o conferinta. Va programam pentru alta zi.
Pacientul: Sunteti sigura ca in alta zi nu va fi nicio conferinta si tehnicianul va veni?
Doamna: Sigur ca da. Azi a intervenit o situatie de urgenta ...
Intre timp pe coridor apare nimeni altul decat tehnicianul cu pricina imbracat in obisnuitul sau costum de lucru care nicidecum nu se potrivea cu agenda conferintei sale.
Pacientul bucuros: Uitati-va ca a venit si tehnicianul.
Tehnicinaul: Cine a venit? Eu nu sunt!
Doamna foarte mirata: Este el dar nu este el...
Pana la urma tehnicianul a acceptat sa-mi faca radiografia in forma de exceptie dupa ce a aflat ca am fost programat de o asistenta medicala si nu sunt pe lista. Adica e exact ca la noi. E mai bine sa nu fii pe nicio lista si sa fii programat de cine trebuie.
Monday, December 15, 2008
newseum
Totusi faptul ca sunt student si ca suntem un grup de studenti i-a induiosat pe cei de la Washington Post, care ne-au sponsorizat vizita. Totusi am platit 5 USD pentru rezervare fara nicio chitanta, ceea ce pentru americani e destul de rar. Peste tot ti se ofera in dar factura. Un fel de bacsis neoficial. Se practica la orice pas.
Apropo, cei care inca nu au vazut americani in orasele europene, in special in Paris, Roma etc. pot sa confirm ca americanilor le plac muzeele. Totusi nu orice tip de muzee. In pofida faptului ca adapostesc diverse exponate statice, muzeele din SUA reusesc sa creeze o atmosfera participativa, utilizand ultimele evolutii tehnologice. Astfel, majoritatea muzeelor sunt o combinatie interesanta intre super-tehnologii si exponate de mii de ani.
Principalele atractii ale Newseum-ului sunt: un film de 10 minute in format 4 D, care povesteste trei cazuri din istoria jurnalismului american, in care jurnalistii demonstreaza curaj si perseverenta intru adevar; in muzeu se afla si o bucata destul de solida din Zidul Berlinez, pe care scrie Don't touch (au trecut 20 de ani de atunci dar tentatia e inca foarte mare); colectia de fotografii care au obtinut Pulitzer Prize din 1940 pana in 2000 si ceva.
Sa le luam pe rand: filmul 4 D Intr-adevar merita osteneala sa fixezi o pereche de ochelari peste alta. Meritul nu este in mesajul pe care il propaga. Sunt sigur ca o minoritate infima asculta ce vorbeste individul din film. Majoritatea absoluta asteapta cu nerabdare urmatoarea ghiulea ce va aparea de dupa colt, sau adierea vantului de mare ce se simte in sala. In plus, profunzimea mesajului iti scapa pentru ca trebuie sa te tii de scaun care nicidecum nu vrea sa stea locului.
Totusi organizatorii au prevazut ca s-ar putea sa apara doritori si adepti ai naturii statice asa ca inainte de rularea filmului informeaza audienta ca in orice moment pot sa ridice mana daca vor sa-si schimbe mobilitatea aventuroasa pe o stabilitate mai mult decat macroeconomica. Pe langa faptul ca trebuie sa atragi atentia la scaun trebuie sa te feresti si de diverse obiecte virtuale ce apar in campul vizual: scaune, umbrele, personaje, cartuse, sobolani.
Despre Zidul Berlinez s-a scris destul. Nu pot decat sa spun ca am tinut un minut de reculegere pentru cei care l-au vazut ultima data in viata. Din aceeasi serie viata bate filmul fac parte si fotografiile de categoria Pulitzer Prize. De fapt, dupa ce vezi aceste fotografii nu mai ai chef de nimic. crimele rasiale din SUA, violentele din Vietnam, Tailanda, China, parca extrase din romanul lui Rebreanu. Asa ca sfatul meu este sa le vedeti la finalul excursiei. Cu toate ca va fi greu sa le evitati pentru ca fotografiile se afla la parter.
Apropo, mai exista la muzeu si un monitor cu clasificarea statelor in functie de libertatea presei. Vreau sa va bucur. In sfarsit Moldova e vizibila si destul de prezenta. In Europa, doar Belarus si Moldova au fost onorate cu distinctia de "stat cu presa nelibera" iar ca dovada este si culoarea rosie a celor doua state pe fundalul unei Europe imaculate.
In fine, un sfat pentru cei care organizeaza vizitele jurnalistilor moldoveni in SUA. Nu irositi banii pe diverse schimburi de experiente electorale, pe care nici jurnalistii americani nu le inteleg pana la capat! Primul loc ce merita vizitat este Newseum. Face cat toti anii de facultate si de agentie Infotag la pachet.
Bineinteles, si aici ca si prin alte parti, este necesara pastrarea unei distante pentru a analiza la rece bogatia muzeului. Nu de alta dar prea imaculata este imaginea jurnalistului propagata de expozitiile muzeului. Numai acte de curaj si abnegatie. Nici vorba de celebrii paparazzi sau de alte cazuri de scandal. Pe de alta parte, nici imaginea clasica a jurnalistului ca vanator de scandaluri si senzatii nu corespunde realitatii. Tocmai prin aceasta prisma este instructiv muzeul in cauza.