Mesaj omagiaţilor

De când mă ţin minte, şi aici vă rog să-mi scuzaţi divagaţia în stilul “Amintirilor din copilărie”, i-am invidiat pe cei care îşi sărbătoresc ziua de naştere pe 29 februarie. Unii ar putea să mă întrebe: aşa de tare te-a lovit păcatul invidiei că ai şi început să cauţi orice motiv pentru a invidia pe cineva? Cum poţi să invidiezi un om, care pe lângă toate belelele din viaţa cotidiană, mai are una, şi anume: este grevat de posibilitatea de a-şi sărbători “deni rojdenia” sau “ziua de naştere”, care în imaginarul populaţiei de pe aceste plaiuri mioritice de multe ori capătă un sens aparte, pe alocuri demiurgic, dar de cele mai multe ori mesianic.

Într-o oarecare măsură, spre deosebire de viaţa cotidiană a celorlalte trei sute şi ceva de zile, unde majoritatea populaţiei este fidelă mitului eternei reîntoarceri, căutând într-un mod destul de sado-masochist să perpetueze cu orice preţ tradiţia lipsei de tradiţie, există o singură zi pe an, în care cetăţeanul işi poate permite alunecarea în abis, fără a trage o privire la istoria milenară a spaţiului dintre Prut şi Nistru, dar şi cu o oarecare satisfacţie că ziua aceasta este numai a lui, cu toate că, în aceasi situaţie se află încă câteva milioane de persoane de pe globuleţul nostru destul de teluric.

Caracterul special al manifestărilor de acest gen se întrevede încă în faza premergătoare, care demarează, pe parcursul zilei de azi, cu conditia că ieri să fi fost celebrată ziua de naştere de anul trecut. Adică, pregătirile pentru sărbătoarea din anul curent încep exact atunci când se termină pregătirile pentru ziua de naştere de anul trecut. Nu este chiar atât de simplu să delimitezi clar pe axa timpului aceste repere cronologice şi în aceste clipe iţi aduci aminte că toate problemele de matematică, în care era vital să dai o valoare cât mai precisă timpului dintre punctele A şi B, nu-şi au corespondenţa în viaţa reală.

Ulterior apar întrebări destul de fundamentale: Pe cine să invităm?; Câţi vor veni neinvitaţi?; Ce facem cu cadourile? Apropo, de cadouri am citit undeva că există afaceri destul de prospere, care se bazează pe reciclarea cadourilor. Cu alte cuvinte, majoritatea oamenilor primesc cadouri, care nu se înscriu în lista lor de preferinţe. Pe de o parte, trebuie să fii bucuros atunci cand te mai ia cineva în seamă, dar pe de altă parte, nu sunt rare cazurile în care, ar fi mai bine să te simţi uitat.
De ce totuşi este bine să te naşti pe 29 februarie?

În primul rând, dacă la ceilalţi, pregătirea pentru aniversare se rezumă la o rutină anuală, atunci tu, cel norocos, ai şansa să-i dedici un interval de patru ani, care rotunjit s-ar transforma într-un cincinal. Astăzi toţi discută despre necesitatea de a fi deosebit şi original, uitând de faptul că prin tendinţa de a se deosebi, oamenii devin tot mai asemănători, tocmai în virtutea faptului că sunt atât de deosebiţi.

În cazul tău, eşti involuntar favorizat, chiar de la începutul vieţii, pentru că eşti deja deosebit fără a încerca să o demonstrezi. De ce să nu recunoaştem că eşti un adevărat cadou pentru prietenii şi rudele tale, care te vor înjura de patru ori mai puţin decât pe ceilalţi, atunci când vor trebui să se dedea unor demersuri de căutare a Cadoului.

Africa Unite

De ceva timp l-am descoperit pe Bob Marley si pot spune ca este o muzica optimista. Asta ca sa asigur o continuitate intre ziua de azi si cea de ieri. Tot in acelasi stil am citit un articol in City Journal despre practicile si atitudinile paternaliste pe care le adopta Occidentul in atitudinea sa fata de problemele cu care se confrunta Africa. Pe scurt, morala este urmatoarea, prin atitudinea paternalista si activitatea sa filantropica, Occidenul a generat un fel de pasivitate si lenevie la nivelul intregului continet african. Se baga o gramada de bani, dar acestia in loc sa remedieze situatia o agraveaza si mai mult. Nu in ultimul rand, isi spune cuvantul si coruptia din statele care primesc ajutoare. De fapt, exista un intreg business, care se bazeaza pe ajutoare umanitare.

P.S. Dupa 1991, in spatiul nostru mioritic, a aparut cuvantul "gumanitarca", care desemneaza de fapt un intreg fenomen socio-cultural, si care comporta un sens peioraiv. La fel si aici au aparut tot felul de scheme ingenioase de "distribuire echitabila a ajutorului umanitar", care deja nu mai mira pe nimeni. Sunt sigur ca astfel de scheme sunt si vor fi aplicate in distribuirea ajutoarelor pentru diminuarea consecintelor secetei. Poate ar fi timpul sa depunem cerere ca sa aderam la Uniunea Africana?

dis-de-dimineata

Ce poate fi mai placut de dimineata decat o ceasca de "cafea naturala" tare si neagra, o pagina de Internet, un text dragut pe care il ctesti in liniste in timp ce iti savurezi cafeaua si nu in ultimul rand vizionarea unui concert "Iron Maiden". Tocmai am aflat un fapt destul de curios: un muzcian profesionist, care prin cumul mai suplineste si functia de frate al subsemnatului, m-a informat mai pe intelesul unui profan ca mine ca, rock-ul ca, de altfel, orice gen de muzica se clasifica dupa nivelul de optimism pe care ti-l insufla. Adica "Iron Maiden" este exemplu de rock optimist iar "Sepultura" unul mai putn optimist. Ce simpla ar fi viata daca ne-am ghida toti dupa aceeasi schema de clasificare: mancare optimista si mai putin optimista; bautura de aceeasi factura; vestimentatie; literatura; arta; carti; pixuri; calculatoare; animale; plante; frigider; masini de spalat etc.

weekend teatral

Weekend-ul trecut a fost foarte bogat in evenimenete culturale. Am inceput sa-mi indeplinesc obectivul de a vedea toate spectacolele, sau majoritatea spectacolelor, despre care am auzit ca sunt bune sau despre care am impresia ca ar fi meritat acest calificativ.

Asadar am ales sa merg la Teatrul National "Mihai Eminescu", pe scena caruia sambata s-a jucat "Ghetou" de Joshua Sobol iar duminica a fost prezentat spectacolul "Ultima Ora" de Mihail Sebastian. Nu indraznesc sa fac o critica de specialitate acestor spectacole, din mai multe considerente. In primul rand, la salariile pe care le au actorii, simpla prezenta a acestora pe scena este deja un act de eroism. In al doilea rand, nu cred ca am expertiza necesara, decat doar sa ma refer la aceste spectacole de pe pozitia unui simplu spectator.

Astfel, pot sa afirm cu certitudine ca "Ultima Ora" se incdraza perfect in dorinta mea de a mai colora mocirla cotidiana in care ne zbatem cu totii, si la care mai contribuie din cand in cand si cucoana Natura. Se recomanda in special ziaristilor si profesorilor de istorie. De ce? Veti afla daca veti ajunge la spectacol.

"Gheotu" pe de alta parte este un exercitiu util intr-o societate post-totalitara. Se recomanda tuturor dar in special persoanelor care studiaza Holocaustul si diabeticilor. Intuiesc ca voi fi intrebat: de ce se recomanda diabeticilor? Tocmai pentru ca o secventa speciala este dedicata greutatilor cu care se confruntau medicii in tratarea diabeticilor.

In special a unor greutati de ordin moral: cand medicii trebuia sa decida daca salveaza pacientii mai "sanatosi" in detrimentul celor grav bolnavi. Aici intervine o fraza destul de interesanta:" Nu cred ca un nivel sporit de zahar in sange este un motiv pentrua condamna pe cineva la moarte"

Europa ca Legoland?

Cu toate ca sunt medic-sef la casa de nebuni, si sufar inevitabil de o dedublare a personalitatii, ca de altfel majoritatea pacientilor mei cei mai buni. Apropo ce inseamna sa fii un pacient model? Despre asta cred ca vom discuta cu alta ocazie. Acum vroiam doar sa va prezint un articol pe care l-am consultat recent in revista "The Economist", care in ciuda profilului sau financiar si economic mai dedica timp si unor teme interesante si abordari originale.

De exemplu, in articolul de mai sus, se prezinta diversitatea identitara a Europei si deosebirea acesteia de America, prin prisma fabricantilor de jucarii. Se analizeaza pe rand componenta rasiala, culturala, istorica si gender a identitatii. Apropo, in ciuda unor posibile confruntari identitare intre SUA si Europa am sesizat o alianta destul de solida contra Chinei. Asta doar la nivel de jucarii. Dar cine stie?