fascinatia mortii

Anume asta este senzatia dupa ce privesti filmul "Departures", care a luat Marele Premiu la Cannes. Este cert ca nu asta este marele sau merit. Mai mult ca atat cred ca ar merita vreo 10 Cannes-uri, la cate ganduri si senzatii iti apar in timpul filmului. Se pare ca pe lista mea de filme pe langa filmele islandeze apare si un compartiment pentru filmele japoneze.

Nu pot sa ma laud ca am vazut foarte multe filme japoneze dar Dolls si Departures sunt printre favoritele mele. Povestea filmului este destul de vesela daca nu ar fi trista. Vorba e ca un violonist ajunge sa lucreze in calitate de preparator de cadavre. Cred ca mai buna publicitate pentru meseria in cauza nici nu se putea. Presupun ca regizorul a avut experiente de genul acesta sau cineva dintre cunoscutii sai au trecut prin asemenea momente.

Dar intamplarea devine soarta si meseria din greata si voma, devine sau mai zis te devine sau te transforma si te face sa vezi frumusetile mici ale vietii. Sa nu credeti ca am de gand sa-mi schimb meseria. Cum am fost asa si voi ramane Medic-Sef. Nu de alta dar dupa filme de acest gen, sper sa apara tot mai multi pacienti. Si eu promit sa vizitez mai des Casa de Nebuni, dar dupa ce trec un stagiu de "perfectionare" profesionala. Asa ca ne vedem tot aici: mai "perfectionati" si mai "profesionisti".