folclor post-sovietic

Se spune ca Moldova are un potential folcoric imens. Cand spun Moldova, ma refer atat la partea dreapta cat si la partea stanga a Prutului. Se mai aud voci care lauda "bogatia tezaurului folcoric national". Doar cu folclorul autentic vom putea sa atragem turisti in tara. Aceleasi voci citeaza in calitate de reprezentanti ai culturii populare numeroasele "celebritati" care au venit sa satisfaca cererea poporului pentru distractii si ceremonii nuptialo-matrimoniale. Ce sa-i faci? Atunci cand poporul vrea, trebuie sa-i dai. Cu atat mai mult atunci cand acest popor peste noapte, mai precis in circa 20 de ani, a realizat tranzitia necesara din carute in Mertzan; tranzitie pe care alte popoare mai mult sau mai putin "civilizate", vorba batranului Elias, au realizat-o in cateva secole.

La tot pasul se aud experti in ale folcorului si ale traditiilor populare: "Ia baga o muzica din batrani," "Cand eram noi mai tineri atunci era folcor adevarat", "Amu toate traditiile s-o stricat. Nu se mai tin obiceiurile ca altadata" " Tineretul de azi ii tare destrabalat", "In vremurile de demult se pastrau toate traditiile. Totul era ca la carte" (Sesizati ironia culturii scrise si victoria indubitabila a lui Gutenberg in fata intelepciunii populare)

De fapt, ca sa "pun si eu degetul pe rana" si aici nu vreau sa par adept al poporanismului, semanatorismului si altor "-isme", nici intr-un caz nu pledez pentru intoarcerea sau reintoarcerea "taranului la sapa", cu atat mai mult ca el nici nu s-a indepartat prea mult de aceasta "unealta exploatatoare".

Vreau doar sa punctez "iluzia revenirii la traditia inexistenta" care s-a produs in satele post-sovietice sau post-socialiste. Acest fenomen de fapt ar trebui sa dea de gandit celor care trambiteaza "argumentul precum ca "fiinta nationala" a fost salvata de taranul care prin pasivitatea sa de fapt a rezistat in fata statului." Mai mult ca atat, celebra sintagma a lui Blaga precum ca "Vesnicia s-a nascut la sat", pe care o mai auzim din cand in cand, tinde sa se transforme intr-o declaratie daca nu cinica atunci triviala.

maluri de Prut

In continuarea postarii de data trecuta inca un fragment din ziarul "Plugarul Ros", din acelasi indepartat-apropiat an 1927. De data aceasta fragmentul apare la rubrica "Intrebati si om raspunde". De fapt, aici, cu toata selectia si cenzura de rigoare, se mai intrevad uneori preocuparile locuitorilor din regiunea RASSM. Asadar, atentie la intrebare dar mai ales la raspuns:

obiceiuri vechi si noi

Un fragment din ziarul "Plugarul Ros" editat in Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca, entitate in cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Articolul de fata apare in anul 1927, dar mesajul sau este valabil si in secolul 21. Enjoy!

ortodoxie vs. postmodernisti

Nu sunt specialist nici in ortodoxie si nici in postmodernism asa ca imi permit sa evit diplomatia caracteristica specialistilor si sa-mi asum un punct de vedere fie si amator in ceea ce priveste o cartulie pe care am avut ocazia s-o citesc zilele acestea. Cartea are si o denumire destul de intriganta: "Ortodoxia pentru postmodernisti", iar autorul este Savatie Bastovoi. Sa incepem cu partile pozitive: Cartea se citeste rapid, lejer si cu nerabdare. Aici tin sa-i dau dreptate autorului, care mentioneaza ca atunci cand te apuci sa scrii o carte trebuie s-o scrii asa de parca ai dori s-o citesti si tu.

Nu exclud ca la lejeritatea lecturii contribuie si fragmentarea continutului in forma de franturi din diverse texte cum ar fi eseuri si articole semnate de autor, in cadrul unor conferinte si publicate in presa. Cartea mai include si o serie de interviuri in care autorul dialogheaza cu Dumitru Crudu, Andrei Kuraev, Nicolae Balota, Mihail Vakulovski, Serban Axinte si Claudiu Tarziu. Despre majoritatea autorilor pe care i-am insirat anterior nu cunosc mai nimic, dar i-am enumerat in cazul in care cineva ii cunoaste sau va avea curiozitatea sa-i cunoasca.

Nu va fi o surpriza pentru nimeni daca voi spune ca cei mai ultilizati atat la propriu cat si la figurat sunt termenii "ortodoxie" si "postmodernism". Desi autorul nu exclude comunicarea dintre ortodoxie si postmodernism din text transpare o atitudine usor persiflanta in adresa postmodernismului si o pozitionare superioara a ortodoxiei in raport cu celelalte religii. Pe langa "desertaciunea postmodernismului", autorul se refera de atlfel la inutilitatea intregii productii culturale, ce nu-si propune sa ajunga la Adevar.

In special, parintele Savatie se refera la tentatiile orientaliste ale poetilor romantici, care in opinia sa sunt mai mult adepti ai noptii si pun un accent prea mare pe religiile orientale. Dupa parerea sa, ortodoxia este superioara religiilor orientale pentru ca acestea concep creatia ca fiind un rezultat al haosului, pe cand ortodoxia se refera la creatia din neant. Mi-a placut comparatia poetilor cu niste copii, care plang dupa o cana sparta si refuza atunci cand li se propune o cana noua. Cu alte cuvinte, poetii deplang viata si tanjesc cu frica dupa moarte, in loc sa se gandeasca la viata vesnica a sufletului.

Totusi dupa titlu ma asteptam sa vad mai multe usi deschise pentru postmodernisti pe cand autorul se refera mai mult la O critica a postmodernistilor din punct de vedere a ortodoxiei si astfel autorul inchide accesul postmodernistilor la usa ortodoxiei. Postmodernistii in conceptia autorului sunt niste feciori rataciti prin lume care in loc sa caute frumosul si lumina se avanta sa redea cat mai precis si mai demonic esenta raului si mizeria lumii in care traim. Sunt de acord ca nu tot ce este postmodernist este si genial. Mai mult ca atat pe cat de sincretic este stilul postmodernistilor, pe atat de dificila este definitia postmodernismului. Insasi Savatie recunoaste ca niciodata nu s-a perceput ca fiind un poet postmodernist, desi criticii literari l-au plasat in categoria celor mai promitatori poeti romani postmodernisti.

Pe langa motivele ortodoxiei si postmodernismului, in text se simte atat prezenta Tatalui ceresc cat si a celui biologic. Astfel, printr-o ironie, motivul freudian al revoltei impotriva tatalui este continuat cu reintoarcerea fiului ratacitor, in sanul bisericii ortodoxe si a Tatalui ceresc. Autorul parca s-ar zbate intre cei doi tati: unul care a fost propagandist al ideilor marxit-leniniste si a dumnezeului cu "d" mic; altul care i s-a revelat in chipul Dumnezeului cu "D" mare. De altfel, poate ar parea prea radical, dar la un moment dat, citind aceasta carte mi-am adus aminte de mostrele de istoriografie sovietica care isi propuneau sa critice "istoriografia burgheza."

La fel si parintele Savatie isi propune sa realizeze o critica a postmodernismului prin intermediul ortodoxiei. Poate este doar impresia unui istoric care este prins in capcana timpului si la fel ca artistii plange dupa o cana sparta in loc sa priveasca dincolo de aparente si sa accepte cana cea noua.

greata

Dupa o pauza ceva mai prelungita, in care nu s-a intamplat mare lucru, incerc sa mai injgheb niste fraze coerente. Desi recunosc ca in conditiile obiective ale mediului inconjurator, care se caracterizeaza prin temperaturi sporite si aer ecologic, este cam greu sa gandesti coerent, liber sau corect, totusi parca mai simt niste greturi ale gandirii. Greturile prin asta si sunt bune, ca sunt temporare si destul de prescurtate. Nu conteaza ca sunt greturi metafizice, fiziologice sau frazeologice. Esential e sa-ti fie greata. 

Poti sa-ti provoci singur acest sentiment cuprinzator si in acest caz esti autosuficient si implinit. Mai rau e cand prin natura imprejurarilor greata apare din senin si dispare in abis. Mai vesel este atunci cand nu esti singur in acest exercitiu gretos. In general, totul ce este colectiv este si vesel. Bineinteles, cu exceptiile de rigoare, care de data asta nu confirma regula ci chiar o infirma. 

De fapt greata nu este nici pe departe o manifestare maligna a unei tumori psihologice indusa de varii motive. Din contra, greata este o stare foarte sanatoasa si datatoare de speranta. Cum daca nu prin greata omul scapa de stari gretoase. Cu cat mai mult vrei sa vomiti cu atat esti mai sanatos. Organismul vrea sa se purifice si atunci apare vocea interioara care aduce mai mult a gripa porcina . Prin diverse sunete martiale, voinicul lupta cu raul interior si astfel intr-un act de metempsihoza se elibereaza de griji. 

Nu pot sa zic ca starea post-greata este o stare stabila. Totusi, aceasta stare poate fi comparata cu o nirvana, cu o pacificare sufleteasca in care organismul pentru scurt timp poate sa-si caute de ale gurii. Tot asa pana la alta stare de greata. O simetrie perfecta in care viata se reduce la diverse forme de greata. Dupa cum mai apare in cartile de fizica, greata nu dispare, ea se trasforma. O alta forma de greata este greata pro-creatiei sau cea a creatiei. Ambele sunt provocate de greturi: unele vizibile, altele mai putin vizibile.

P.S. Acest scurt comentariu nu a fost nici pe departe indus de o stare similara celei descrise mai sus. Desi recunosc ca pacientii care se vor aventura sa-l citeasca, in prima instanta se vor grabi sa prefigureze o asmenea concluzie. In fine, nu cred si nu incercati sa ma convingeti ca nu ati fost atinsi niciodata de mirifica si oribila stare de greata.