Wednesday, June 27, 2007

despre echitatea gender si new media

De vineri pana marti am fost la un training consacrat integrarii europene si perspectivelor de dezvoltare ale "new media", unde intra si blogguri-le, "citizen journalism" etc. Pe langa faptul ca am avut ocazia sa ma detasez de problemele orasului, si am stat la Vadul-lui-Voda, am invatat sper eu destul de multe nu doar despre subiectele de pe agenda de zi dar si despre calitatea serviciilor, care in mare parte nu difera de la o baza turistica la alta, necatnd la faptul ca in unele baze pretul pe o zi de cazare este de la 500-900 de lei pentru o camera, iar in altele de la 200-500. Au dreptate cei care spun ca este mai ieftin sa mergi in Bulgaria pe litoral decat sa mergi la 40 km de Chisinau.

Nu cred ca voi spune mare lucru daca voi mentiona ca toti expertii straini au ramas destul de mirati cum de Moldova este cea mai saraca tara din Europa, in timp ce plaja de la Vadul-lui-Voda, abunda in masini si localuri, care cu greu pot fi raportate la salariul minim pe economie. Un expert a vazut un grup de femei, care luau masa, si m-a intrebat daca nu cumva acestea reprezinta o sedinta a unui gender club. A ramas foarte surprins cand a auzit ca sunt profesoare la "Asachi", si m-a intrebat cum este posibil ca in cea mai saraca tara din Europa profesoarele isi permit un sejur in cea mai luxoasa locatie de la Vadul-lui-Voda.

Apropo de gender, azi am fost la prezentarea unui raport preliminar despre implementarea egalitatii de sanse in Moldova. Nu ma asteptam sa vad nimic nou: aceleasi probleme de fiecare data. Doar ca la modul in care au fost prezentate [cu aceleasi discursuri din epoca glaciara, bombastice si lipsite de continut, fara nici o mimica, parca eram la sedinta Comitetului Central al PCRM] nu m-as mira ca inegalitatea de sanse sa creasca in anii urmatori doar datorita faptului ca cei care apara drepturile celor lipsiti de sanse se bazeaza doar pe sansa.

Thursday, June 21, 2007

Soldatii americani afla istoria Irakului cu ajutorul cartilor de joc


Soldatii SUA ce lupta in Irak isi vor vedea arsenalul propriu imbogatit cu o noua arma: un pachet de carti de joc, ilustrate cu cele mai importante situri arheologice. Miscarea Pentagonului are ca scop educarea trupelor astfel incat, pe viitor, sa nu mai bombardeze vestigii arhitectonice vechi de mii de ani.

Planul Pentagonului este de a proteja cele peste 11 mii de de situri arheologice imprastiate pe toata suprafata Irakului.

La mai bine de patru ani dupa ce Muzeul National irakian a fost pradat de antichitati nepretuite si sute de cladiri de o valoare inestimabila au fost distruse de bombele americane, trupele SUA vor primi 40 de mii de pachete de carti de joc, aproximativ unu la patru soldati.

De asemenea, cartile vor contine si indemnuri si sfaturi pentru vitejii SUA: “Ocoliti situl, nu treceti cu masina prin el” sau intrebari retorice precum “Acest sit a supravietuit timp de 17 secole. Iti va supravietui si tie?”


Pilotii de pe bombardiere au fost sfatuiti la randul lor sa arunce bombe mai cu grija.

Unul din cele mai faimoase incidente de acest gen s-a petrecut in 2003, cand un pilot american a gasit de cuviinta sa-si “parcheze” elicopterul pe o cladire din fostul oras Babylon, iar un grup de 2000 de soldati a campat in curtea acesteia.

Anul trecut, Donny George, unul dintre cei mai prolifici arheologi ce au lucrat in irak, a parasit tara declarand ca insecuritatea crescanda face imposibila conservarea vestigiilor.

Hotnews.ro Cristian Covaci, 20 iun 2007

Saturday, June 16, 2007

reality or illusion


Often a question arises in my head: Is this fucking world real?

By accident or not the head is the entity that tries to answer

In fact everythig is very simple: you just have to cut your chain of being

I don't know if this advice is workable

At least these phrases are an attempt to put this illusion into practice

Friday, June 15, 2007

Chisinau-Kabul

Am citit recent despre un incident ce s-a produs pe poligonul de la Bulboaca, unde un grup de jurnalisti au efectuat cateva tiruri cu armamentul din dotarea Armatei Nationale, in prezenta Ministrului Apararii, Valeriu Plesca. Incidentul se numeste "impuscarea mortala" a unui om, care intamplator isi pastea vitele in preajma poligonului. Dupa acest incident a fost demis Ministrul. Dar nu despre asta este vorba: cu un ministru mai mult sau cu unul mai putin. Ce conteaza? Cand in joc este viata unui om. Cand am aflat despre incident, in cap mi-a aparut imaginea din filmul "Babel" al regizorului mexican Alejandro González Iñárritu, unde un pusti, care pastea oile a tras din arma tatalui sau niste tiruri la intamplare. Un glonte a ranit o femeie ce se deplasa intr-un autobus plin cu turisti. Dau acest exemplu nu pentru ca vreau iarasi sa ma refer la expirata si celebra "Viata bate filmul". Mai mult ma intereseaza daca, intr-o buna zi, autobusul din film nu va trece chiar pe strazile din orasele noastre. Cu acest gand optimist va doresc weekend placut si daca doriti sa fie intr-adevar placut nu este recomandabil sa iesiti din casa. Bineinteles, in cazul in care se intampla un cutremur sau o scurgere de gaze, propozitia precedenta isi pierde caracterul de truism.

Tuesday, June 12, 2007

Literatura la frontierele Europei


Ieri am asistat la o masa rotunda organizata in cadrul Festivalului literar "European Borderlands". Nu am nimic impotriva acestui festival, ba chiar mai mult ca atat, este ca o gura de aer, in spatiul cultural basarabean. Este admirabil efortul celor de la diverse fundatii culturale germane de a aduce fata in fata scriitorii din aceasta parte a Europei. Insa, cum a spus si Mircea Dinescu, care a adus o pata de culoare acestui eveniment, straduindu-se sa infirme celebrul dicton ca in ceea ce priveste exprimarea orala scriitorii sunt restantieri: " Am ajuns la etapa in care nu suntem capabili sa ne intalnim. Trebuie sa ne organizeze nemtii intalnirile"

Imi pare oarecum indreptatita ironia celor prezenti, in adresa tinerei scriitoare din Ucraina Tania Maliarciuk care a afirmat ca in Ucraina exista trei generatii de scriitori: 1) cei din perioada sovietica, care au produs o literatura de proasta calitate; 2) cei de la inceputul anilor'90 ai secolului trecut care la fel sunt oarecum influentati de politic si 3) generatia celor de pana la 30 de ani,[din care de altfel face parte si ea] care in opinia tinerei scriitoare din Ucraina produc o literatura de calitate.

Tanara scriitoare a fost sustinuta, in efortul sau, de nu mai putin tanarul poet Andrei Gamart, care la fel a incercat sa impresioneze publicul prin afirmatii de genul: "Noi, tinerii, nu suntem interesati de politic. Noi abordam teme general umane". Tind sa fiu de acord cu Mircea Dinescu, care in replica, a oferit exemplul lui Nichita Stanescu, care in pofida sau datorita experientei din Romania comunista, a reusit sa devina unul dintre cei mai umanisti poeti.

Saturday, June 9, 2007

in loc de dejun...


Sunt un nebun pe tabla de sah a sortii

Sunt un nebun cand caut vinovatul din mine

Sunt un nebun cand cer totul si ofer nimic

Sunt un nebun cand incerc sa ma impotrivesc ironiei

Sunt un nebun cand ma uit in oglinda la tine

Sunt un nebun in masura posibilitatilor tale mintale

Vrei sa fii nebun?

Tuesday, June 5, 2007

unde-i omul?

Ma simt ca un porc

Cand ma face cineva nesimtit

Ma simt ca un cal

Port ochelari si mananc ovas

Ma simt ca un leu

Cand imi vine sa stau cu fundul la soare

Ma simt ca o camila

Cand imi vine sa scuip peste tot selectiv

Ma simt ca o zebra

Cand ma calca cineva in picioare

Ma simt ca o maimuta

Fara comentarii...

Monday, June 4, 2007

eu cu cine votez?

Ieri am fost si eu la alegeri, ca orice cetatean, care nu are doar permis de sedere pe teritoriul propriului oras. Daca mergeai ieri pe strazile Chisinaului, iti puteai da seama, si fara puzderia de observatori internationali si locali, care in unele sectii de votare erau mai multi la numar decat alegatori, ca cetateanul de rand mai are de asteptat pana va simti ca traieste [mai departe am vrut sa scriu ca traieste intr-o tara libera, dar dupa ce mi-am dat seama ca intru in discutii politologo-filosofice mi-am dat seama ca este mai bine sa las fraza neterminata].

Cum va spuneam, datorita faptului ca trebuia sa percep dispozitia generala a alegatorilor, m-am postat in preajma sectiei de vot in speranta ca nu va trece mult timp si voi simti aerul libertatii, dar mare mi-a fost mirarea cand in loc de briza libertatii, panzele vasului meu au fost umflate de un uragan etilico-amoniacal al unui alegator care nu se observa daca se intoarce de la alegerile precedente, merge la alegerile curente sau asteapta viitoarele alegeri.

Majoritatea alegatorilor, cel putin in orasele Balti si Chisinau si-au facut alegerea: ei au ales Piata Centrala [aici ma refer nu la esenta economiei de piata, in care pietei i se ofera un loc central, ci la Piata Centrala din Chisinau, desi aceasta ar putea sa reprezinte un fel de locomotiva a economiei moldovenesti] sau barurile si terasele. In consecinta, nu ar fi mai bine ca, in loc de alegeri locale, in care sa votam primari, sa organizam alegeri ale directorilor de piata sau a patronilor de baruri?

Friday, June 1, 2007

despre "Cronicile lui Popescu"


28/05/2007 10:45 Centrul Expozitional "Constantin Brancusi". Zi cu soare. Trebuie sa facem un reportaj despre Cronicile lui Popescu. Le vedem. Prima impresie-ceva original.

28/05/2007 17:00 Stadionul "Dinamo". Aceeasi zi cu soare. Trebuie sa inceapa Clubul Literar. Stadionul este plin cu tineri care se antreneaza. De scriitori nici pomina. Ma intreb, nu cumva am intarziat?

28/05/2007 17:15 Stadionul "Dinamo". Apar primele semne ca nu am confundat locul si timpul actiunii.

28/05/2007 17:30 Stadionul "Dinamo". Incepe Clubul Literar. Ma conving inca o data ca scriitorii sunt oameni aparte. Ce sa mai vorbim de scriitorii balcanici?

28/05/2007 17:35 Stadionul "Dinamo". Ghenadie Popescu face o tentativa de a-si citi propriul jurnal, dar da dovada inca o data ca este scriitor.

28/05/2007 18:00 Stadionul "Dinamo". Imi ajunge si mie randul sa citesc cateva randuri. Plec cu sentimentul ca mi-am facut datoria.

29/05/2007 14:00 Alianta Franceza din Moldova. Astept prezentarea Centrului National de Arta Contemporana din Grenoble. "Cronicile lui Popescu" reprezinta un proiect demarat in cadrul acestui Centru.

29/05/2007 14:15 Alianta Franceza din Moldova. Apar primii interesati

29/05/2007 14:30 Alianta Franceza din Moldova. Se repeta istoria de la stadionul "Dinamo".

29/05/2007 14:45 Alianta Franceza din Moldova. In sala este cam intuneric. Am atipit un pic.

29/05/2007 15:00 Alianta Franceza din Moldova. Noroc de tehnica americana care, in spirit de protest fata de exclusivismul francez, nu vrea sa mearga. Asa ma mai trezesc si eu.

29/05/2007 15:05 Alianta Franceza din Moldova. Dupa 5 minute de stat in picioare, in jurul laptop-ului teribilist, ma decid sa plec.