India & Pakistan

Nu va faceti griji nu o sa ma avant in discutii despre schimbatoarea ordine internationala si despre rolul indiei si chinei in noua arhitectura mondiala. Pur si simplu mi-a atras atentia un articol din presa chisinauiana, care uneori mai reuseste sa iasa din mocirla vietii politice din capitala si se arunca in cautarea subiectelor mai neobisnuite pentru mass-media "serioasa de la noi". Totusi exista unele cauze obiective, printre care si vacanta, sezonul estival, Chisinaul este si el cam letargic asa ca toti jurnalistii pleaca in provincie sau cauta subiecte de ordin social, economic, artistic etc. Astfel ajung si eu sa savurez sezonul estival. Poate ar fi bine sa-i trimitem pe politicieni mai des in vacante si sa ne cautam de treaba noastra. Sunt atatea subiecte interesante in jur!

shopping in stil american

Ca sa intelegi ce inseamna shopping in cel mai capitalist mod posibil trebuie macar odata sa ajungi in magazinele americane. Aici poti vedea teoriile lui Adam Smith, Keynes, Friedman in action. Nu trebuie sa faci cursuri de economie politica sau management, marketing si alte "stiinte" trebuie doar odata sa participi la actul de vanzare/cumparare in SUA. Sistemul este foarte bine pus la punct. Diviziunea muncii se reflecta perfect in tipurile de marfuri pe care pori sa le cumperi in diverse magazine. Astfel daca la noi exista doua tipuri de comert: Piata Centrala sau magazinele, atunci aici exista o sumedenie de oportunitati. Chiar si magazinele din acelasi lant comercial difera atat in functie de preturi cat si de ofertele care sunt prezente. Este o intreaga nebunie cu comertul online. Pe Internet poti sa-ti cumperi orice.

Daca ai o istorie buna atunci poti sa nu iesi din casa cu zilele si sa primesti toate bunurile prin posta. O sa ma intrebati ce inseamna istorie? Nu este vorba de disciplina care, deocamdata ma hraneste aici in SUA, ci am in vedere istorie creditara, adica daca ai o balanta pozitiva si ai reusit intr-atat de mult sa-ti vinzi sufletul incat reusesti sa platesti rata lunara, dar trebuie sa te asiguri ca o sa traiesti cel putin 30 de ani ca sa fii scutit de datorii. In cazul in care esti adeptul religiei "carpe diem" atunci n-ai nicio sansa in labirintul capitalismului american. Interesant este ca lumea are incredere in comertul on-line. Cica, reglementarile legale sunt asa de dure ca distribuitorul este ultimul care are interesul sa-ti piarda marfa pe drum.

Asadar, specificul comertului american mi-a atras atentia inca din prima seara, atunci cand m-am trezit la un hotel, iar in preajma nu prea erau magazine alimentare. Aici am inteles eu farmecul alimentarei moldovene. Cu toate ca vanzatoarele nu-ti zambesc si nu te intreaba "How are you, sir?", iar in preajma miroase a orice numai nu a paine proaspata, oricum esti convins ca vei gasi in the walking distance, adica mai pe inteles la o aruncare de bat, o metoda sa-ti potolesti foamea. In orice caz am gasit eu cu mare greutate o farmacie in care nu prea erau medicamente in schimb erau o multime de "produse folositoare pentru sanatate": chipsuri, snack-uri, soft drinks, etc. Ulterior am aflat ca in SUA si farmaciile se supun legilor pietii. Exista oferte speciale de Craciun, iar medicamentele nici pe departe nu reprezinta marfa de baza.

In schimb, duminica, am savurat placerea comertului, la maxim. Am cutreierat vreo sase magazine. Pentru cunscatori o sa le enumar: Costco, Walmart, Trader Joe's, Target, Super HMart, Safeway. In schimb, pot spune ca mi-am facut rezerve alimentare pe o perioada de cel putin doua saptamani, iar la unele capitole chiar pentru toata viata. Teama mi-e ca o sa ajung ca si fermierii americani care in timpul "Marii Depresii" aruncau laptele doar ca acestia primeau subventii de la statul american, iar eu o sa fiu nevoit iarasi sa calc pe aceeasi grebla pentru ca "the more you buy the less it costs".

primele impresii

Cateva stereotipuri care s-au dovedit a fi adevarate despre americani (cel putin pentru mine, cel putin in localitatea in care ma regasesc, cel putin la cateva zile de la plecarea din Chisinau): totul este extrem de mare (masinile, produsele, oamenii), fiecare familie are cel putin o masina, iar imaginea casei proiectata in numeroasele productii hollywoodiene este cat se poate de exacta; masina este stapana peste tot, iar trotuarele sunt practic inexistente.

Dupa doua zile de informatii despre studentii internationali in SUA, am retinut ceva destul de interesant. Pe parcursul unei interventii, unul dintre instructori a declarat cu fermitate ca absolut toti studentii straini, fara exceptie, sunt predestinati sa treaca prin cateva etape de adaptare in SUA. Prima etapa este "luna de miere" atunci cand esti fericit de experienta noua. A doua etapa este cea mai grea si se numeste "depresie".

A treia etapa presupune "terapia prin umor", atunci cand apare imunitatea fata de toate problemele iar pacientul este capabil sa faca glume pe seama acestora. In sfarsit, ultima etapa este etapa de adaptare in care studentul devine un agent bicultural, adica studentul se simte bine in ambele culturi. Teoretic ar trebui sa fiu in toiul "lunii de miere". In orice caz, pana la etapa a patra, conform aceleasi teorii, mai am de facut cale lunga. Sa vedem poate totusi reusesc sa sar peste cea de-a doua etapa?

welcome to US

Tocmai am ajuns in Fairfax, Virginia. Un orasel cam ca Vadul-lui-Voda. Oricum tocmai asemenea locuri sunt potrivite pentru o Casa de Nebuni adevarata. Cu toate ca am fost speriat din toate partile, vama americana am trecut-o foarte usor. Nu acelasi lucru se poate spune si despre vamesii de la Frankfurt, pe unde am trecut in tranzit. Mi-au confiscat crema de ras si samponul pentru ca nu e voie sa porti in bagajul de mana mai mult de 100 ml de lichid. Asa ca invatati voi pe greselile altora.

La aeroport dupa vreo doua saluturi de genul How are you doing? din partea autoritatilor vamale americane, am luat un Super Shuttle Bus, (un fel de microbuz), care te aduce pana la usa dar care costa mai putin. De la Washington Dulles International la Fairfax, Virginia m-a costat 28$. Ce-i drept soferul mi-a adus aminte de un alt sofer de la Bruxelles care fara GPS nu face niciun pas. Asta fiind spuse, ma duc sa ma culc. Nu de alta dar casa de nebuni are sediu doar pentru o saptamana. Dupa asta trebuie sa gasesc un sediu permanent. De maine ma apuc sa caut.

ultima suta

Cand spun ultima suta pot sa pariez ca majoritatea, ba chiar absoluta majoritate din pacientii pruto-nistreni se gandesc la lichidul de 40 grade. Intotdeauna am admirat tenacitatea cu care unii eroi incearca si persevereaza sa egaleze temperatura de afara cu cea din interior. Cand spun ultima suta ma refer la ultima suta de metri a pregatirilor de plecare peste Ocean. Sambata voi repeta actiunea pentru care acum mai putin de o suta de ani, pilotii apareau in ziare iar fiecare zbor transatlantic era celebrat ca un adevarat salt al umanitatii. Acum un zbor transatlantic dureaza circa opt ore. Adica cam tot atat cat dureaza o cursa de tren Chisinau-Ocnita, cu trenul "Vantulet". Sugestiva denumire, nu-i asa? Daca era "Vant" trebuia sa fie mai rapid.

O alta chestiune este pregatirea de plecare. Poti sa te pregatesti saptamani intregi, oricum atunci cand va sosi clipa plecarii, iti vei da seama ca ai uitat ceva. Adica nu poti niciodata sa spui ca te-ai pregatit suta la suta. Valiza devine un fel de Triunghi al Bermudelor in care dispar lucruri inutile si apar ca din senin tot felul de banalitati. Cea mai dificila este totusi redislocarea Casei de Nebuni. Am nevoie de tot felul de adeverinte, imunizari, echivalari. Nu este atat de simplu! Daca aici sunt Medic-Sef, atunci in Lumea Noua voi fi si eu un specialist tanar, care trebuie sa le ia pe toate de la capat. In orice caz, sper sa va impartasesc si voua din viitoarea experienta.

zi de nastere

Azi e ziua in care m-am nascut. Intotdeauna mi-am pus intrebarea: De ce oamenii tin atat de mult la ziua aceasta? Parca exista o sumedenie de calendare, stiluri, ore, cosmogonii. Parca Einstein a spus-o foarte clar: nu inseamna ca daca te pornesti dintr-un anumit punct A cu viteza x o sa ajungi in punctul B dupa y minute.

Adica problema nu este daca o sa ajungi. Intre noi fie vorba: in majoritatea cazurilor ajungi. Chiar ajungi sa te perfectionezi in arta ajunsului. Intelegi ca poti sa ajungi la aceeasi destinatie si prin alte metode sau pe alte trasee. In plus, ajungi cu mult mai repede. De multe ori ne e dat sa auzim: Cunosc atat de bine orasul incat pot ajunge la orice destinatie cu ochii inchisi. Ba chiar cunoastem atat de bine imprejurarile incat atunci cand cineva ne intreaba care este adresa noastra ne e rusine sa spunem ca nu o cunoastem.

Problema este ca nimic nu este sigur. V-a placut? Ori ati mai auzit-o in alta parte? Daca te mai gandesti si la faptul ca omul nu este singur pe Terra, desi se comporta ca si cum ar fi, atunci iti pui intrebarea: de ce am monopolizat numaratoarea anilor? Cum poti sa aplici calendarul uman la o viata de fluture. Si ne mai miram: corbul traieste sute de ani, iar broasca testoasa nu ramane nici ea in urma.

American Dream

Am revenit de la Istanbul dar ma pregatesc pentru o alta calatorie. De azi este oficial: Casa de Nebuni isi schimba sediul, iar Medicul-Sef pleaca la o stagiere de lunga durata in SUA. Stagierea ia forma unei burse de doctorat la George Mason University, in statul Virginia. Cred ca nimanui nu-i place sa umple golul temporal dintre ziua de azi si data ce are in engleza un nume mai oficial "departure date". Ai impresia ca te afli tot timpul aburcat pe o valiza. In plus, toti cei din preajma te sufoca cu intrebari de genul: cand pleci? pe cati ani? In afara de intrebarile standard mai exista si o serie de atitudini individualizate.

Unii sunt mai optimisti, altii iti ureaza succes si rabdare. De ceva vreme imi tot adresez intrebarea: Unde merg? Oare de ce am parcurs perioada de selectie? Nu ar trebui sa ma bucur macar vreo cateva zile? Ne-am transformat toti in niste paranoici? Avem si noi un motiv de bucurie, si atunci trebuie sa ne gandim: sa nu-mi uit cumva periuta de dinti, cusma, aparatul de ras, pantalonii si Pasaportul-Biletul. De fapt, unde sunt eu? Pe mine nu ma iau? M-am transformat in Pasaport-Bilet?

Totusi, mai exista unele mici-mari placeri ce iti fac aceasta perioada mai frumoasa. De exemplu, discutiile pe care le ai cu prietenii la un pahar de vorba. De fapt, anume aceasta este perioada in care incerci sa te intalnesti cu totii. Sa nu cumva sa uiti pe cineva. Mai am putin si ma transform intr-o agenda ambulanta sau specialist in "despartiri de prieteni". Dar sa lasam gluma la o parte, si sa vorbim de chestii serioase. Una foarte serioasa pe care am auzit-o ieri la un pahar de vorba, a fost povestea despre un pelerinaj al concetatenilor nostri la Marea Neagra, care tinand cont de penuria de alimente din Ucraina, si-au luat de acasa vreo trei butoaie de vin si ... o rata. Ultima trebuia sa serveasca in calitate de mascota. Dar nu a rezistat decat trei zile, pentru ca, ulterior, a fost ... (pentru a nu rani sentimentele celor care apara drepturile animalelor am omis verbul ce denota activitatea specifica ce transforma o fiinta in nefiinta).

P.S. In final, pentru a va mai descreti fruntile, trebuie sa reamintesc ca in falnicele noastre universitati este in toi procesul de admitere. Mii de minti luminate se indreapta naprasnic catre izvorul de cunostinte. Printre acestia se afla si iluministi care la intrebarea unuia dintre membrii comisiei de admitere: Bologna? [cu referire la Procesul omonim care la noi ia o forma kafkiana], a raspuns nedumerit, cum adica membrul comisiei de admitere nu stie ca abiturientul este din Chisinau? Intr-adevar ce sa caute un bolognez la Chisinau? Pardon, mi-am adus aminte ca exista o specie de caini ce poarta acest falnic nume. Da, din acest punct de vedere, aici la Chisinau nu ducem lipsa de "bolognezi". Doar ca amatorii lor ar trebui sa se grabeasca nu de alta dar Primaria a spus ca nu le da nicio sansa!

angoase culinare