cinemateca

Zilele trecute s-a desfasurat ceremonia decernarii premiilor Globul de Aur. Daca tot in postarea anterioara ma refeream la relatia dintre cultura populara si cultura elitista sau elitara, am decis sa gust un pic din deliciile culturii de masa. Asadar, azi am vazut doua filme, tocmai proaspat gustate de publicul american in cinematografe. Primul a fost "Changeling" cu Angelina Jolie in rolul principal, film care, in pofida asteptarilor nu a luat niciun premiu la Globuri. Vedem cum o sa fie la Oscar-uri. Al doilea film a fost "Yes Man" cu nimeni altul decat Jim Carrey.

Ambele filme ca de altfel si prestatia mega-starurilor au avut parte de critici dure din partea presei de specialitate. In cazul Angelinei, i se reproseaza ca nu-i sta bine deloc in noul sau look de mamica plangacioasa din America interbelica. Mai degraba, aceasta luptatoare este sortita sa apara mereu in ipostaze de femeie fatala. In cazul lui Carrey acesta este criticat pentru faptul ca si-a ticluit un rol prea moralizant si moralizator, iar publicul nu este chiar atat de obisnuit cu predicile sale despre bine si rau, ci mai degraba asteapta mimici de genul celor din "Masca".

In pofida acestor critici, totusi am gasit si niste faze haioase. In primul rand, eroul lui Carrey, care, dupa cum v-ati dat seama este somat sau programat sa se transforme dintr-un morocanos "No Man" intr-un perpetuu "Yes Man", dupa o calatorie intr-un obscur orasel din Nebraska, este oprit de politie la aeroport. Nu e nimic neobisnuit in faptul ca cineva este retinut de politie la aeroport. Mai ales in SUA de dupa septembrie 2001. Savoarea vine dupa ce lui Yes Man i se explica precum ca este suspectat de pregatirea unui act terorist.

Iata aici incepe satira ce vizeaza suspiciunea excesiva a serviciilor secrete americane. Vorba e ca pe parcursul aventurilor sale, invatat sa nu refuze nicio oferta, personajul principal reuseste sa invete limba coreeana, se insoara cu o iraniana prin intermediul unui site matrimonial, se inscrie la niste curse de pilotaj, si alege ca destinatie de vacanta un orasel din Nebraska unde singura atractie este un muzeu de telefonie. Cireasa de pe tort survine atunci cand printre punctele de acuzatie politistii se refera si la numele lui Yes Man, afirmand ca: "We knew another Karl, whose name we were crazy about! His name was Marx" (Am mai cunoscut un Karl, pe care il cunosteam foarte bine. Numele sau era Marx).

In Changeling mi-a placut scena in care personajul Angelinei discuta cu o fosta prostituata in timp ce ambele au fost internate intr-un spital de psihiatrie. Pe scurt, ambele au fost obligate cu forta sa se interneze de politia din Los Angeles, care nu dorea sa-si pateze reputatia din cauza unor femei care doreau sa li se faca dreptate. De fapt scena cu pricina este mai putin un dialog ci un monolog demn de Michel Foucault in care prostituata ii explica Angelinei de ce aceasta nu trebuie sa se agite si sa pastreze aparenta unui comportament "normal". "Daca protestezi prea activ vei fi declarata femeie isterica, iar daca esti prea calma vei fi suspectata de criza de personalitate" Astfel, trebuie sa te impaci cu situatia in care te afli deoarece orice nu ai face, oricum gestinarii spitalului si politia vor avea dreptate.