mesaj din buncher

Nu va temeti. Nu scriu din Afganistan, Somalia, Daghestan, Cecenia, Irak, sau alte zone infierbantate. Nu m-a ajuns deocamdata nici febra gripei porcine si nici gripa ariana, pardon aviara am vrut sa spun. Nu m-am prins nici la amenintarile lui Nikita Sergheevici cu privire la golful porcinelor. Asa ca am hotarat in mod banal sa ma izolez in biblioteca. Ciudat sentiment, mai ales atunci cand trebuie sa scrii un eseu rapid si eficient.

In timpul procesului de compilare a eseului normal ca trebuie sa comunici cu autorii pe care-i citesti. Aici nu conteaza e mort autorul sau e viu, tanar sau batran. Ceea ce conteaza este daca acesta invie in constiinta cititorului. Daca cititorul accepta sa resusciteze ideile autorului si sa le contrapuna propriilor idei. Anume asa se naste un eseu. Partial din discutia cu niste stafii sau cu niste cuvinte mai degraba vii sau mai degraba moarte.

Acum practic m-am izolat intre patru pereti, unde nici lumina naturala nu patrunde pentru ca nu sunt geamuri. Singura mea sursa de comunicare cu lumea sunt cartile, calculatorul si lampa lui Ilici. Stau intr-o cabina unde exista doar o masa si o priza. Pe langa asta cabina are o usa. Este o usa tipica de lemn, cu o mica ferestruica, prin care din cand in cand se mai holbeaza cineva ca sa vada daca mai esti viu sau ai murit. Pot sa presupun ca senzatia este asemanatoare gestului de a privi animalele la gradina zoologica. Doar ca la ZOO e mai bine. Acolo animalului i se mai arunca ceva de mancare. Pe cand aici in afara de privirile elocvente care parca te intreaba: Inca nu te-ai saturat sa-ti usuci mintile? Mai da voie si la altii!