restul e tăcere

După o epopee de filme documentare, vizionate la Festivalul "Cronograf", azi, m-am scufundat în tăcerea filmului lui Nae Caranfil. Filmul surprinde plăcut prin eleganţa decorului, caractersitic Bucureşti-ului de la începutul secolului trecut. La această eleganţă se adaugă şi fineţea subiectului, care nu ţine de prostituate, hoţi, politicieni, baroni ai tranziţiei, mârlănie, manelişti, înjurături, ci mai mult de un subiect destul de clasic, şi totuşi atât de exotic în cinematografia universală, dar, în special, în cea românească din ultimii ani: magia filmului şi prejudecăţile societăţii de atunci, în legătură cu "esenţa diabolică" a acestuia pentru supravieţuirea unei arte teatrale "nobile şi neîntinate".

Nu-mi pasă dacă o să par cam demodat, dar este cert că mi-a fost dor de un film elegant cu actori eleganţi, care utilizează un limbaj comprehensibil şi uman chiar şi atunci când sunt în culmea disperării sau a nervozităţii. Nu de alta dar cinematografia nu este doar o modalitate de a şoca publicul prin realitatea dură din afara sălii de cinema, dar în acelaşi timp un tip de metempsihoză , prin care spectatorul işi rezervă ceva timp pentru evadare din realitate, un moment de respiro, în faţa greutăţilor cotidiene.

Oricum să nu credeţi, dupa atâtea descrieri feerice, că filmul de faţă are un happy end. Nici nu am avut asta în vedere, când mă refeream la o evadare. Nu am nevoie de o evadare în stil de happy-end clasic hollywoodian. O poveste frumoasă poate să aibă şi un final trist, dar această tristeţe să nu-ţi provoace greaţă, ci mai curând un sentiment de vagă înălţare.

Mi-a placut, în special, faza în care regele Carol se întâlneşte cu membrii echipei de filmare a peliculei despre Războiul de Independenţă. Rând pe rând, face cunostinţă cu membrii echipei de filmare: actori, operatori iar când ajunge la regizor îl intreabă cu ce se ocupă regizorul, dacă finanţatorul dă banii, operatorul filmează iar actorii joacă. La care vine replica regizorului: Eu domnesc! (-:

P.S. Încă un moment curios este vizita latifundiarului bogat la cinema. În momentul în care ajunge în sală, i se face rău pentru că este nevoit să stea în aceeaşi sală cu proletarii, iar înainte de a începe filmul, află cu stupoare că preţul unui bilet este un leu. Într-un fel situaţia de azi, când biletul la cinema, este uneori mai scump decât biletul la teatru, reprezintă un tablou total diferit de "raportul de forţe" de la începutul secolului trecut.

invitatie

De ceva timp, un grup de entuziasti de la Facultatea de Filozofie a Universitatii de Stat din Moldova, planifica organizarea unui club de discutii in formatul "Cafe Philosophique". Dupa prima sedinta, care s-a desfasurat in aprilie, cu tema "Cultura ca dialog" urmeaza o alta intrunire, ce isi propune sa abordeze o tema nu mai putin interesanta, cum ar fi "Institutiile Tranzitiei: Taxatorul". Despre detaliile temporale si spatiale ale acestui evniment puteti citi pe blogul cultural al lui Vitalie.

P.S. Daca se va dovedi un inceput bun, poate ajunge si Republica Moldova sa aiba premianti la Olimpiada Internationala de Filozofie, a carei editie cu numarul XVI, se desfasoara zilele acestea la Iasi.

vizionare placuta!

La Chisinau se desfasoara cea de-a saptea editie a Festivalului International de Film Documentar "Cronograf". Doritorii de a afla mai multe detalii despre istoria, organizatorii si parcursul participantilor pot accesa aici. Se pare ca cifra sapte este una magica si pentru organizatorii festivalului, care spre deosebire de anii precedenti, au reusit oarecum sa desfasoare o campanie mai ampla de publicitate si sa fie mai prezenti in peisajul mediatic autohton. Daca in ceea ce priveste prezenta in presa, pot sa realizez o comparatie cu editiile precedente ale Festivalului, atunci, cu referire la calitatea si cantitatea filmelor prezentate nu pot sa ma pronunt decat limitandu-ma la editia curenta din simplul motiv ca nu am fost prezent la editiile precedente.

Ziarele scriu ca este o realizare majora faptul ca s-a reusit structurarea proiectiilor in trei sectiuni: Sectiunea cadRO (care prezinta pelicule montate cu participarea comunitatilor romanesti din diverse state); Sectiunea Prinicipala (care se refera la productiile din diverse areale geografice, inclusiv Romania); Sectiuni locale (productii ale cineastilor din Republica Moldova). Pe langa proiectiile din concurs, utima zi va fi dedicata Zilei Filmului Austriac. In plus, organizatorii au reusit sa se implice si in evenimentele din afara Festivalului: participarea in cadrul Noptii Muzeelor, de la Muzeul de Istorie si Arheologie din Chisinau si prezentarea unui film in clubul BoozTime de catre un DJ si VJ din Germania.

Pentru a mai dilua un pic din oceanul de entuziasm si bucurie a organizatorilor, ma voi referi la unele aspecte mai putin placute. In primul rand, exista in viata culturala din Republica Moldova un soi de perceptie gresita despre imaginea artistului ca fiind un martir pe care toata lumea trebuie sa-l elogieze fara a-l critica. Probabil aceasta imunitate, pe care organizatorii unor evenimente culturale o considera ca pe un dat natural, vine de la densitatea minima a evenimentelor culturale.

Or, atunci cand in Moldova se organizeaza trei evenimente culturale de anvergura, pe langa festivalul in cauza, la aceasta categorie pot fi inscrise: Festivalul de Jazz, organizat de "Trigon" si Festivalul de Teatru "Bienala Teatrului "Eugene Ionesco" (care debuteaza saptamana viitoare la Chisinau), se creaza impresia ca exista o tagma de sfinti intangibili si restul plevei culturale. Nu contest nicidecum meritul acestor oameni de cultura, doar ca ar trebui sa mai comunice cu publicul si sa fie mai receptivi la critica. Nu de alta dar situatia seamana foarte mult cu viata politica, unde Opozitia este vazuta ca "o vaca sfanta" pe care nu trebuie sa o critici deoarece si asa este foarte slabuta.

Consideratiile de mai sus au pornit in urma unui dialog cu unul dintre organizatorii Festivalului "Cronograf", care mi-a reprosat ca cer prea mult pentru suma de 20 de lei pe care o achita un vizitator pentru o zi de vizionare. Acest raspuns a survenit atunci cand i-am atras atentia ca exista o discrepanta intre ora indicata in program si proiectiile filmelor. In conditiile in care nu se respecta programul, de ce am avea nevoie de acesta. In plus, vizitatorii din afara concursului, mai au si altceva de facut, iar atunci cand vin la Festival isi fac o selectie de filme, pe care ar dori sa le vizioneze.

P.S. In mare parte, filmele care le-am vazut pana acum, mi-au placut, si am inteles ca ar trebui sa vizionez mai des asemenea filme, pentru a vedea realitatea dintr-o parte dar si pentru a-mi da seama cat de diversa si neinteleasa este aceasta.

haz de necaz

Luna mai se dovedeste destul de bogata in lecturi interesante. De data asta, am reusit, fara mai eforturi, sa duc pana la capat un roman de exceptie: "Ai toata viata inainte" (in varianta franceza originala "La vie devant soi") de Romain Gary, aparut, in celebra colectie a "Cotidianului", din anul 2006. Romanul este o exceptie si din punct de vedere al originalitatii autorului, care a reusit sa devina singurul scriitor, care a obtinut, de doua ori, Premiul Goncourt.

A obtinut premiul pentru a doua oara, tocmai datorita romanului de fata. Dupa sinuciderea sa in 1980, a iesit la iveala faptul ca Emile Ajar, care a primit Premiul Goncort pentru "La vie devant soi" este de fapt nimeni altul decat Romain Gary. Mai mult ca atat, curios este ca nici acest nume nu este numele sau adevarat, sau ma rog numele sau initial, care a fost Romain Kacew. Acesta din urma s-a nascut la Vilnius in Lituania, dar ulterior a devenit Romain Gary si s-a stabilit in Franta.

Romanul de fata este un iures si o jonglerie de expresii, traditii, clisee si tot atatea rasturnari de situatii, caracteristice unei periferii a Paris-ului in care un copil de 10 ani, care ulterior afla ca a crescut cu patru ani, doar intr-o singura zi, datorita bunavointei cu care Madame Rosa, [proprietara unui apartament-afaceri, in care prostituatele isi plaseaza plozii pentru a scapa de plasarea acestora in case de copii] a reusit sa diminueze varsta reala a copilului, pentru ca acesta sa n-o paraseasca cand se va face mare.

De fapt, presupun ca Romain Gary a ales sa publice sub un alt nume, nu pentru a castiga cel de-al doilea Premiu Goncourt, ci mai curand pentru a evita o reactie mai dura in adresa sa, din partea societatii franceze. Personajele sunt niste combinatii destul de Frankesteiniene, in sensul ca reprezinta o intruchipare a contradictiilor ideologice ce bantuie omenirea. Madame Rosa este o fosta prostituata evreica din Polonia, care a reusit sa scape de Auschwitz, dar in acelasi timp pastreaza portretul lui Hitler sub pat, acesta tinand locul unei icoane la care se roaga atunci cand trece prin momente dificile.

Celalalt personaj , care coincide cu naratorul, este baiatul Mohamed, care cu toate ca este musulman, in acelasi timp reuseste sa fie si "arabul care cunoaste cel mai bine idis", si care o ajuta pe Madame Rosa, sa-si spuna ultima rugaciune si sa ajunga in sfarsit in Israel. In cazul dat, Israelul este o pivnita din blocul cu sase etaje, in care la ultimul etaj, locuiesc cei doi. Pe langa aspectele religioase si etnice, in carte, se desfasoara si o pledoarie pentru legalizarea eutanasiei, afirmadu-se ca medicina este de fapt o masinarie pentru prelungirea agoniei si pentru instrumentalizarea fiintei umane. Cu toate ca abordeaza teme destul de controversate si dureroase, cartea reuseste sa pastreze zambetul pe tot parcursul lecturii, iar, la sfarsit, iti vine s-o mai citesti inca odata.

literatura vs. stiinta

Un articol in "The Boston Globe" care pune in discutie capacitatea criticii literare de a reveni in panteonul disciplinelor academice, dupa ultimele decenii in care practic a reusit sa distruga totul, fara a construi nimic in schimb. Autorul propune adoptarea unor metode de cercetare ce tin de domeniul stiintei, pentru a oferi o dimensiune utila si masurabila literaturii.

Drept exemplu se ofera adoptarea unor metode statistice si a tehnologiilor moderne pentru a depista autenticitatea unor opere shakespeariene, care, conform opiniei enuntate de autor, a fost ajutat sa-si scrie operele. Un alt exemplu tine de "mitul frumusetii" care in opinia unor autori din Occident ar tine de specificul sexist al culturii occidentale. Or, autorul afirma ca analiza a mii de texte din diverse culturi a demonstrat ca atunci cand se discuta despre frumusete, femeia este vizata de sase ori mai des decat barbatii.

Pe langa tonul destul de "optimist" si "constructiv" al autorului, care afirma ca prin adoptarea unor metode stiintifice, literatura ar fi un bun exemplu pentru disciplinele umaniste si ar servi ca o punte de legatura intre stiinta si asa-numitele Humanities, se remarca totusi reversul monedei, care tine de numeroase intrebari care inca nu si-au gasit raspunsul: Pe cat de pregatita este stiinta sa ofere raspunsuri la intrebarile literaturii? Cat timp va dura infailibilitatea stiintei in conditiile in care autoritatea sa este tot mai des pusa la indoiala de implicarea diverselor interese economice si politice, de genul cunoscutei dispute dintre sustinatorii incalzirii globale si cei ai "noii glaciatiuni"?

satisfactii livresti

Un articol interesant despre o initiativa destul de surprinzatoare: inaugurarea unor biblioteci publice in cateva gari feroviare din Romania. Nu este niciun secret ca initiativa are un iz electoral caci se cunoaste ca Ludovic Orban, Ministrul Transporturilor din Romania, candideaza la Primaria municipiului Bucuresti. Totusi, nu stiu cum voi, dar eu prefer "pomeni electorale de acest gen" decat tot felul de promisiuni fanteziste sau distribuirea ajutorului umanitar sub forma de donatii private, oferite de politicieni.

O alta problema este cum va functiona mecanismul in viata cotidiana. Or se stie ca nu intotdeauna ceea ce este scris pe hartie arata la fel de bine si in realitate. Mai ales ca bibliotecile au fost inaugurate in gari mari precum Bucuresti, Suceava, Alba-Iulia etc. Dupa cum bine se cunoaste, in garile mari exista mai multe posibilitati de a schimba trenurile gasind diverse combinatii favorabile si rapide. Nu acelasi lucru se poate spune si despre garile mici unde trenurile circula destul de rar si esti nevoit sa astepti cateva ore in sir. La cat se asteapta in garile din provincie poti sa-ti imbogatesti bagajul cultural cu volume destul de "voluminoase" de genul "Razboi si pace" etc.

viata de papusi

Cum vremea perfecta care s-a instalat de ceva vreme mai are timp sa continue, am continuat sau, mai bine zis, nici nu am intrerupt vizionarea filmelor si lectura cartilor, ori lectura filmelor si vizionare cartilor. Spuneti cum doriti, esential este ca continuati. Mai mult ca atat, mi-a venit o idee, care cred ca le-a venit si altora, dar totusi pentru ca mi-a venit mie, este o idee geniala: sa recomand la pachet filme si carti. Adica pe langa film, mai mentionez si unele carti, care mi-au venit in cap. Asta in cazurile in care lecturile mele saracacioase vor reusi sa-si gaseasca perechea in filmele pe care le urmaresc.

Azi, am vazut "Dolls" de Takeshi Kitano. Daca ati observat, spre deosebire de post-urile anterioare, am mentionat secventa temporala "azi". Adica pe langa faptul ca i-am dedicat filmului o zi, am hotarat sa si scriu despre acesta in aceeasi zi. Intr-un fel, am luat aceasta hotarare nu atat pentru ca impactul filmului ar fi atat de nesimnificativ, incat ma tem sa nu se evapore, ci mai mult pentru ca mi-a placut atat de mult, incat am hotarat sa scriu in aceeasi clipa. Vorbesc adica scriu foarte serios, este cel mai bun film pe care l-am vazut in ultima vreme. Pot sa-l compar doar cu Stalker-ul lui Tarkovski. De altfel este comparabil nu numai ca impresie personala dar si ca structura tematica si stilistica.

Ambele filme abordeaza probleme fundamentale, de genul: de ce traim? de ce murim? ce este dragostea? In plus, se remarca contrastul dintre atmosfera sumbra caracteristica lui Tarkovski si scenele extraordinar de vii ale regizorului japonez. Totusi, in ciuda acestei distinctii se remarca bogatia limbajului non-verbal si debitul verbal redus al personajelor.

Dupa vizionarea filmului japonez, am citit cateva comentarii, care mentionau ca "Dolls" este un film despre dragoste, descrisa prin prisma a trei povesti de dragoste. Nu neg aceasta componenta, doar ca aceasta se integreaza intr-un ansamblu mult mai complex, care, in opinia mea, il face pe regizorul japonez sa abordeze paradoxul existentei umane, lipsa de sens, si calitatea de "papusa a destinului" jucata de fiecare dintre noi. Daca tot am spus ca filmul merge bine cu o carte, recomand "Femeia nisipurilor" de Kobe Abe.

P.S. Felicitari tuturor celor care lupta sau accepta realitatea absurda folosind arma universala a umorului. Astazi este Ziua Universala a Umorului.

vremuri relative

Afara ploua fara intrerupere deja de cateva zile. Pentru cineva este vreme urata dar pentru altcineva e tocmai buna pentu a mai privi un film, a citi o carte sau a mai umbla cu gandurile aiurea, sau mai stiintific pentru a reflecta sau medita. Pe deasupra cine a spus ca aceste activitati se exclud? Adica de ce citirea nu ar implica si reflectia?

Sa trecem la treaba si sa nu mai lungim vorba ca si asa suntem recunoscuti pentru placerea cu care ne barfim reciproc si pentru debitul verbal pe care il dezvoltam prin aceste activitati. Zilele astea am avut pilejul sa vad cateva filme: "Ober" (2006), in regia lui Alex van Warmerdam; "Profumo di donna" (1974) in regia lui Dino Risi; "P.S. I love you" (2007) de Richard LaGravanese, dupa romanul Ceceliei Ahern, fiica prim-ministrului irlandez Bernie Ahern, care fiind implicat intr-un scandal de coruptie, si-a anuntat demisia.

Apropo, daca ne-am obisnuit cu formule de genul: ordinea in care sunt prezentate personajele nu reprezinta neaparat o clasificare, atunci, in cele de mai sus, aceasta chiar reprezinta preferintele autorului, cu toate ca acum, nu prea este la moda sa-ti exprimi preferintele, ci mai curand, sa analizezi partile slabe si cele mai putin slabe ale unei creatii.

"Ober", care in traducere se refera la modul de viata al unui chelner, care pe deasupra mai este si personajul unei carti, iar autorul acesteia il implica in diverse situatii existentiale. Intamplator sau nu, dar dupa sau, in timpul vizionarii acestui film, mi-am adus aminte de alt film, care implica confluenta discursului literar cu cel filmografic si anume "Deconstructing Harry" (1997)de Woody Allen.

Ambele filme au ca subiect "revolutia post-modernista" din literatura, pe parcursul careia critica literara a incetat sa mai faca o distinctie clara intre autor si personaj, astfel aparand diverse situatii comice in care personajele si autorul se schimba cu rolurile sau in schimbul unui autor omniscient apare naratorul personaj. Extrapoland aceasta situatie din sfera literaturii in sfera mai larga a realitatii existentiale, putem deduce ca se realizeaza practic "o salata boeuf", ingredientele narative fiind asezonate cu "o maioneza audiovizuala".

"Profumo di donna" (Parfum de femeie) este de fapt versiunea originala a filmului cu acelasi nume, care la noi este cunoscut mai degraba prin varianta americana in care se produce Al Pacino. Nu am vazut varianta americana, asa ca nu pot sa enunt vreo judecata in aceasta privinta. In schimb versiunea italiana este destul de reusita cu numeroase elemente stralucitoare ale peisajului neapolitan, in combinatie cu tragismul actorilor.

In cele din urma, creatia fiicei prim-ministrului irlandez se inscrie in clasicele love-story americane, doar ca apare un element-surpriza, care, aparent, este reprezentat de scrisorile de pe cealalta lume ale fostului sot. Ulterior, cum estesi firesc, spectatorul este readus cu picioarele pe Pamant, fiind informat ca srisorile au fost expediate de mama ex-sotiei sau vaduvei. Apropo filmul se recomanda gospodinelor cicalitoare, mereu nemultumite de jumatatea pe care si-au ales-o.