Am revenit de la Istanbul dar ma pregatesc pentru o alta calatorie. De azi este oficial: Casa de Nebuni isi schimba sediul, iar Medicul-Sef pleaca la o stagiere de lunga durata in SUA. Stagierea ia forma unei burse de doctorat la George Mason University, in statul Virginia. Cred ca nimanui nu-i place sa umple golul temporal dintre ziua de azi si data ce are in engleza un nume mai oficial "departure date". Ai impresia ca te afli tot timpul aburcat pe o valiza. In plus, toti cei din preajma te sufoca cu intrebari de genul: cand pleci? pe cati ani? In afara de intrebarile standard mai exista si o serie de atitudini individualizate.
Unii sunt mai optimisti, altii iti ureaza succes si rabdare. De ceva vreme imi tot adresez intrebarea: Unde merg? Oare de ce am parcurs perioada de selectie? Nu ar trebui sa ma bucur macar vreo cateva zile? Ne-am transformat toti in niste paranoici? Avem si noi un motiv de bucurie, si atunci trebuie sa ne gandim: sa nu-mi uit cumva periuta de dinti, cusma, aparatul de ras, pantalonii si Pasaportul-Biletul. De fapt, unde sunt eu? Pe mine nu ma iau? M-am transformat in Pasaport-Bilet?
Totusi, mai exista unele mici-mari placeri ce iti fac aceasta perioada mai frumoasa. De exemplu, discutiile pe care le ai cu prietenii la un pahar de vorba. De fapt, anume aceasta este perioada in care incerci sa te intalnesti cu totii. Sa nu cumva sa uiti pe cineva. Mai am putin si ma transform intr-o agenda ambulanta sau specialist in "despartiri de prieteni". Dar sa lasam gluma la o parte, si sa vorbim de chestii serioase. Una foarte serioasa pe care am auzit-o ieri la un pahar de vorba, a fost povestea despre un pelerinaj al concetatenilor nostri la Marea Neagra, care tinand cont de penuria de alimente din Ucraina, si-au luat de acasa vreo trei butoaie de vin si ... o rata. Ultima trebuia sa serveasca in calitate de mascota. Dar nu a rezistat decat trei zile, pentru ca, ulterior, a fost ... (pentru a nu rani sentimentele celor care apara drepturile animalelor am omis verbul ce denota activitatea specifica ce transforma o fiinta in nefiinta).
P.S. In final, pentru a va mai descreti fruntile, trebuie sa reamintesc ca in falnicele noastre universitati este in toi procesul de admitere. Mii de minti luminate se indreapta naprasnic catre izvorul de cunostinte. Printre acestia se afla si iluministi care la intrebarea unuia dintre membrii comisiei de admitere: Bologna? [cu referire la Procesul omonim care la noi ia o forma kafkiana], a raspuns nedumerit, cum adica membrul comisiei de admitere nu stie ca abiturientul este din Chisinau? Intr-adevar ce sa caute un bolognez la Chisinau? Pardon, mi-am adus aminte ca exista o specie de caini ce poarta acest falnic nume. Da, din acest punct de vedere, aici la Chisinau nu ducem lipsa de "bolognezi". Doar ca amatorii lor ar trebui sa se grabeasca nu de alta dar Primaria a spus ca nu le da nicio sansa!
absolute final
14 years ago
8 comments:
ceea ce se numea inainte 'lapsha' sau 'macaroane' in unele straturi ale mediului academic acum poate purta mindrul nume de spagetti bolognese.
coletele cu nebunie, sper, vor veni si de peste ocean. (?)
sper si eu ca sursa de nebunie nu va fi epuizata
trec prin aceeasi faza. acelasi drum din istambul. acelasi drum spre US, University of Montana.
intamplator : SOROS?
succese!
Soros: dar nu cred ca este intamplator. (-: Presupun ca esti la undergraduate exchange program? Succese si tie!
va recomand inca putina nebunie in stil maldavinesc: /www.muligambia.com
Spor la treaba!
adevarul trist-tristut e ca Procesul de la Bologna, ca multe alte lucruri nu neaparat rele, a starnit o logoree verbala sub forma unei limbi de lemn - un fel de aflare in treaba permanenta, dar nimic facere ziua intreaga..vorba lui Dinescu: am compromis comunismul, stati ca acus compromitem si capitalismul..
forma fara fond!
Post a Comment