Fost la
Newseum. Intrarea e cam scumpa-20 USD. Pretul piparat iese in evidenta mai ales daca se tine cont de faptul ca majoritatea muzeelor din DC sunt gratuite, deoarece fac parte din Smithsonian Institute, fundatie care patroneaza muzeele si gestioneaza fonduri destul de serioase ce provin din donatii. In DC mai exista cateva muzee care percep o taxa de intrare. Printre ele-
National Museum of Crime and Punishment si
International Spy Museum (dedicatie speciala SIS-ului).
Totusi faptul ca sunt student si ca suntem un grup de studenti i-a induiosat pe cei de la Washington Post, care ne-au sponsorizat vizita. Totusi am platit 5 USD pentru rezervare fara nicio chitanta, ceea ce pentru americani e destul de rar. Peste tot ti se ofera in dar factura. Un fel de bacsis neoficial. Se practica la orice pas.
Apropo, cei care inca nu au vazut americani in orasele europene, in special in Paris, Roma etc. pot sa confirm ca americanilor le plac muzeele. Totusi nu orice tip de muzee. In pofida faptului ca adapostesc diverse exponate statice, muzeele din SUA reusesc sa creeze o atmosfera participativa, utilizand ultimele evolutii tehnologice. Astfel, majoritatea muzeelor sunt o combinatie interesanta intre super-tehnologii si exponate de mii de ani.
Principalele atractii ale Newseum-ului sunt: un film de 10 minute in format 4 D, care povesteste trei cazuri din istoria jurnalismului american, in care jurnalistii demonstreaza curaj si perseverenta intru adevar; in muzeu se afla si o bucata destul de solida din Zidul Berlinez, pe care scrie Don't touch (au trecut 20 de ani de atunci dar tentatia e inca foarte mare); colectia de fotografii care au obtinut Pulitzer Prize din 1940 pana in 2000 si ceva.
Sa le luam pe rand: filmul 4 D Intr-adevar merita osteneala sa fixezi o pereche de ochelari peste alta. Meritul nu este in mesajul pe care il propaga. Sunt sigur ca o minoritate infima asculta ce vorbeste individul din film. Majoritatea absoluta asteapta cu nerabdare urmatoarea ghiulea ce va aparea de dupa colt, sau adierea vantului de mare ce se simte in sala. In plus, profunzimea mesajului iti scapa pentru ca trebuie sa te tii de scaun care nicidecum nu vrea sa stea locului.
Totusi organizatorii au prevazut ca s-ar putea sa apara doritori si adepti ai naturii statice asa ca inainte de rularea filmului informeaza audienta ca in orice moment pot sa ridice mana daca vor sa-si schimbe mobilitatea aventuroasa pe o stabilitate mai mult decat macroeconomica. Pe langa faptul ca trebuie sa atragi atentia la scaun trebuie sa te feresti si de diverse obiecte virtuale ce apar in campul vizual: scaune, umbrele, personaje, cartuse, sobolani.
Despre Zidul Berlinez s-a scris destul. Nu pot decat sa spun ca am tinut un minut de reculegere pentru cei care l-au vazut ultima data in viata. Din aceeasi serie viata bate filmul fac parte si fotografiile de categoria Pulitzer Prize. De fapt, dupa ce vezi aceste fotografii nu mai ai chef de nimic. crimele rasiale din SUA, violentele din Vietnam, Tailanda, China, parca extrase din romanul lui Rebreanu. Asa ca sfatul meu este sa le vedeti la finalul excursiei. Cu toate ca va fi greu sa le evitati pentru ca fotografiile se afla la parter.
Apropo, mai exista la muzeu si un monitor cu clasificarea statelor in functie de libertatea presei. Vreau sa va bucur. In sfarsit Moldova e vizibila si destul de prezenta. In Europa, doar Belarus si Moldova au fost onorate cu distinctia de "stat cu presa nelibera" iar ca dovada este si culoarea rosie a celor doua state pe fundalul unei Europe imaculate.
In fine, un sfat pentru cei care organizeaza vizitele jurnalistilor moldoveni in SUA. Nu irositi banii pe diverse schimburi de experiente electorale, pe care nici jurnalistii americani nu le inteleg pana la capat! Primul loc ce merita vizitat este Newseum. Face cat toti anii de facultate si de agentie Infotag la pachet.
Bineinteles, si aici ca si prin alte parti, este necesara pastrarea unei distante pentru a analiza la rece bogatia muzeului. Nu de alta dar prea imaculata este imaginea jurnalistului propagata de expozitiile muzeului. Numai acte de curaj si abnegatie. Nici vorba de celebrii paparazzi sau de alte cazuri de scandal. Pe de alta parte, nici imaginea clasica a jurnalistului ca vanator de scandaluri si senzatii nu corespunde realitatii. Tocmai prin aceasta prisma este instructiv muzeul in cauza.
