Sunday, December 28, 2008

arta de a trai

Aflandu-ne iarasi la sfarsitul unui an si la inceputul unui alt an, traditional trebuie sa tragem niste linii, sa asamblam niste topuri, sa fim vizionari si sa incercam marea cu degetul. Pe langa aceste activitati triviale dar necesare mai apar ca din senin niste oameni extrem de interesanti care, in ciuda unor probleme destul de grave cu care se confrunta, reusesc prin vointa si optimismul de care dau dovada sa ne rupa pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de pesimismul cvasigeneral si de relativismul care domina in lumea contemporana. Despre unul dintre acesti oameni am citit aici

Este evident ca si subsemnatul in majoritatea postarilor sale se refera in special la partea mai putin luminoasa a realitatii din jur, dar totusi uneori consider ca este benefica o incursiune in iluziile binelui si a lumii fara cusur. Nu exclud ca acest fir al gandirii mi-a fost indus de vizita pe care am avut-o astazi la National Art Museum, din Washington DC. In special dupa orele petrecute in sectiunea Impresionistilor Francezi. In plus, odata cu stirile tot mai alarmante despre criza economica globala, toata lumea devine tot mai deprimata si mai pesimista. Daca pana nu demult teribismul era asociat cu atitudinea negativista si nihilista acum aceasta tinde sa devina norma, iar optimismul se refugiaza in underground. Asadar nebuni din toate casele ZAMBITI! La Multi Ani!

Tuesday, December 16, 2008

birocrati din toate statele uniti-va

Avea dreptate Max Weber cand spunea ca birocratia este un element de baza al statului modern. M-am convins ca ea nu este specifica numai statelor ex-sovietice. Este destul sa faci o vizita la o policlina din SUA ca sa vezi ca peste tot medicina implica principiul: mai intai hartiile, iar dupa acea daca mai avem timp examinam si pacientul. Un exemplu de dialog din cadrul unei policlinici care demonstreaza inca odata ca mana dreapta nu stie ce face stanga sau poate mana dreapta spala mana stanga.

Pacientul (adica eu): Buna ziua! Am venit pentru testul de radiografie.

Doamna de la registratura: Aveti programare? Nu sunteti in lista.

Pacientul: Sigur ca da. M-a sunat asistenta medicala si m-am programat la ora 3.

Doamna: Imi pare rau dar azi nu se fac radiografii. Tehnicianul ("the technician" asa se numeste in SUA tipul care apasa pe buton la radiograf) este plecat la o conferinta. Va programam pentru alta zi.

Pacientul: Sunteti sigura ca in alta zi nu va fi nicio conferinta si tehnicianul va veni?

Doamna: Sigur ca da. Azi a intervenit o situatie de urgenta ...

Intre timp pe coridor apare nimeni altul decat tehnicianul cu pricina imbracat in obisnuitul sau costum de lucru care nicidecum nu se potrivea cu agenda conferintei sale.

Pacientul bucuros: Uitati-va ca a venit si tehnicianul.

Tehnicinaul: Cine a venit? Eu nu sunt!

Doamna foarte mirata: Este el dar nu este el...

Pana la urma tehnicianul a acceptat sa-mi faca radiografia in forma de exceptie dupa ce a aflat ca am fost programat de o asistenta medicala si nu sunt pe lista. Adica e exact ca la noi. E mai bine sa nu fii pe nicio lista si sa fii programat de cine trebuie.

Monday, December 15, 2008

newseum

Fost la Newseum. Intrarea e cam scumpa-20 USD. Pretul piparat iese in evidenta mai ales daca se tine cont de faptul ca majoritatea muzeelor din DC sunt gratuite, deoarece fac parte din Smithsonian Institute, fundatie care patroneaza muzeele si gestioneaza fonduri destul de serioase ce provin din donatii. In DC mai exista cateva muzee care percep o taxa de intrare. Printre ele- National Museum of Crime and Punishment si International Spy Museum (dedicatie speciala SIS-ului).

Totusi faptul ca sunt student si ca suntem un grup de studenti i-a induiosat pe cei de la Washington Post, care ne-au sponsorizat vizita. Totusi am platit 5 USD pentru rezervare fara nicio chitanta, ceea ce pentru americani e destul de rar. Peste tot ti se ofera in dar factura. Un fel de bacsis neoficial. Se practica la orice pas.

Apropo, cei care inca nu au vazut americani in orasele europene, in special in Paris, Roma etc. pot sa confirm ca americanilor le plac muzeele. Totusi nu orice tip de muzee. In pofida faptului ca adapostesc diverse exponate statice, muzeele din SUA reusesc sa creeze o atmosfera participativa, utilizand ultimele evolutii tehnologice. Astfel, majoritatea muzeelor sunt o combinatie interesanta intre super-tehnologii si exponate de mii de ani.

Principalele atractii ale Newseum-ului sunt: un film de 10 minute in format 4 D, care povesteste trei cazuri din istoria jurnalismului american, in care jurnalistii demonstreaza curaj si perseverenta intru adevar; in muzeu se afla si o bucata destul de solida din Zidul Berlinez, pe care scrie Don't touch (au trecut 20 de ani de atunci dar tentatia e inca foarte mare); colectia de fotografii care au obtinut Pulitzer Prize din 1940 pana in 2000 si ceva.

Sa le luam pe rand: filmul 4 D Intr-adevar merita osteneala sa fixezi o pereche de ochelari peste alta. Meritul nu este in mesajul pe care il propaga. Sunt sigur ca o minoritate infima asculta ce vorbeste individul din film. Majoritatea absoluta asteapta cu nerabdare urmatoarea ghiulea ce va aparea de dupa colt, sau adierea vantului de mare ce se simte in sala. In plus, profunzimea mesajului iti scapa pentru ca trebuie sa te tii de scaun care nicidecum nu vrea sa stea locului.

Totusi organizatorii au prevazut ca s-ar putea sa apara doritori si adepti ai naturii statice asa ca inainte de rularea filmului informeaza audienta ca in orice moment pot sa ridice mana daca vor sa-si schimbe mobilitatea aventuroasa pe o stabilitate mai mult decat macroeconomica. Pe langa faptul ca trebuie sa atragi atentia la scaun trebuie sa te feresti si de diverse obiecte virtuale ce apar in campul vizual: scaune, umbrele, personaje, cartuse, sobolani.

Despre Zidul Berlinez s-a scris destul. Nu pot decat sa spun ca am tinut un minut de reculegere pentru cei care l-au vazut ultima data in viata. Din aceeasi serie viata bate filmul fac parte si fotografiile de categoria Pulitzer Prize. De fapt, dupa ce vezi aceste fotografii nu mai ai chef de nimic. crimele rasiale din SUA, violentele din Vietnam, Tailanda, China, parca extrase din romanul lui Rebreanu. Asa ca sfatul meu este sa le vedeti la finalul excursiei. Cu toate ca va fi greu sa le evitati pentru ca fotografiile se afla la parter.

Apropo, mai exista la muzeu si un monitor cu clasificarea statelor in functie de libertatea presei. Vreau sa va bucur. In sfarsit Moldova e vizibila si destul de prezenta. In Europa, doar Belarus si Moldova au fost onorate cu distinctia de "stat cu presa nelibera" iar ca dovada este si culoarea rosie a celor doua state pe fundalul unei Europe imaculate.

In fine, un sfat pentru cei care organizeaza vizitele jurnalistilor moldoveni in SUA. Nu irositi banii pe diverse schimburi de experiente electorale, pe care nici jurnalistii americani nu le inteleg pana la capat! Primul loc ce merita vizitat este Newseum. Face cat toti anii de facultate si de agentie Infotag la pachet.

Bineinteles, si aici ca si prin alte parti, este necesara pastrarea unei distante pentru a analiza la rece bogatia muzeului. Nu de alta dar prea imaculata este imaginea jurnalistului propagata de expozitiile muzeului. Numai acte de curaj si abnegatie. Nici vorba de celebrii paparazzi sau de alte cazuri de scandal. Pe de alta parte, nici imaginea clasica a jurnalistului ca vanator de scandaluri si senzatii nu corespunde realitatii. Tocmai prin aceasta prisma este instructiv muzeul in cauza.

Thursday, December 11, 2008

cherche la femme

Daca tot am ajuns la capatul semestrului, am hotarat sa ma reintorc la niste tabieturi mai vechi. Unul dintre ele ar fi sa ma indop cu filme, unele mai proaste, altele mai putin proaste, unele care s-ar parea ca sunt predestinate sa fie catastrofale, dar care reusesc sa-ti fie placute, ba chiar intr-un moment dat iti dai seama ca le savurezi. Unul dintre aceste filme este o recenta productie americana: The Women, aparut chiar anul curent.

Pe langa faptul ca este o satira destul de reusita a glamour-ului din SUA, dar si din alte parti, pelicula prezinta o imagine originala a unei lumi a femeilor in care fizic nu-si face aparitia niciun barbat, desi acestia sunt prezenti permanent in dialogurile personajelor. Totusi pe langa prezenta virtuala a barbatilor, acestia par sa fie reprezentati si de o lesbiana de culoare, care reprezinta de fapt toate cele trei minoritati laolalta: femeie lesbiana de culoare. Pariez ca asa va arata viitorul presedinte al SUA.

Sunday, December 7, 2008

paradise lost


"Welcome to Halfpriceland. Are you here for the nature or the exchange rate?" Washington Post, December, 7, 2008.

Iata ca s-a spulberat si visul meu islandez. Nu mai exista pamantul fagaduintei unde natura si peisajele magnifice erau protejate de preturile
destul de piparate. Acum hoardele de turisti navalesc in magazine si hoteluri distrugand si acest mit.

Tuesday, December 2, 2008

caleidoscop: intre tragic si comic

"Pe data de 2 decembrie se împlinesc 91 de ani de la proclamarea primei republici moldoveneşti. Deşi oficial nu s-au organizat nici un fel de manifestaţii cu această ocazie, vicepremierul Victor Stepaniuc a publicat un amplu material la tema respectivă în fostul oficios guvernamental "Moldova Suverană".

"Aceasta a fost prima republică moldovenească în istoria Moldovei contemporane. Astfel, profitînd de condiţiile apărute în urma revoluţiilor ruse, mobilizîndu-şi eforturile şi manifestîndu-şi voinţa suprema prin acţiuni de masă, poporul moldovenesc şi-a restabilit statalitatea sa în noi împrejurări social-politice şi cu o noua formă de guvernămînt - Republică Democratică", afirmă Victor Stepaniuc."

"În acelaşi timp, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) din România, institut autonom aflat sub egida Academiei Române, a anunţat despre decizia de a-i suspenda lui Nicolae Dabija calitatea de membru al Consiliului Director al său.

"Am luat această decizie ca urmare a recentelor dezvăluiri privind trecutul sovietic întunecat al lui Nicolae Dabija. Considerăm deplorabil că Nicolae Dabija, absolvent al Institutului "Maxim Gorki" din Moscova, a socotit de cuviinţă să-şi ascundă activitatea de comsomolist şi propagandist comunist-leninist, membru şi secretar al unor organisme bolşevice de tristă amintire", susţine Institutul."

VÎNĂTORII DIN MOLDOVA ÎNDEAMNĂ GUVERNUL SĂ PERMITĂ DESCHIDEREA VÎNĂTOAREI LA IEPURI

Pentru membrii Societăţii vînătoarea la iepuri este gratis

AUTOMOBILE PENTRU DEŢINUŢI - Ministrul Justiţiei al R.Moldova, Vitalie Pîrlog, a înmînat conducătorilor subdiviziunilor sistemului penitenciar, cheile de la 9 automobilele (8 autospeciale GAZ 3309 şi o ambulanţă), destinate transportării deţinuţilor.

GRENADE - În cadrul lucrărilor de construcţie de la Cahul au fost descoperite 188 de grenade din al doilea Război Mondial. Geniştii brigăzii de infanterie motorizată "Dacia" au neutralizat grenadele la faţa locului. Alte două grenade, de asemenea neutralizate, au fost descoperite de o locuitoare din Soroca în timpul lucrărilor agricole. Departamentul Situaţii Excepţionale al MAI atenţionează locuitorii din republică să fie prudenţi în caz de depistare a obiectelor explozibile şi să informeze imediat organele competente.