Afara ploua fara intrerupere deja de cateva zile. Pentru cineva este vreme urata dar pentru altcineva e tocmai buna pentu a mai privi un film, a citi o carte sau a mai umbla cu gandurile aiurea, sau mai stiintific pentru a reflecta sau medita. Pe deasupra cine a spus ca aceste activitati se exclud? Adica de ce citirea nu ar implica si reflectia?
Sa trecem la treaba si sa nu mai lungim vorba ca si asa suntem recunoscuti pentru placerea cu care ne barfim reciproc si pentru debitul verbal pe care il dezvoltam prin aceste activitati. Zilele astea am avut pilejul sa vad cateva filme: "Ober" (2006), in regia lui Alex van Warmerdam; "Profumo di donna" (1974) in regia lui Dino Risi; "P.S. I love you" (2007) de Richard LaGravanese, dupa romanul Ceceliei Ahern, fiica prim-ministrului irlandez Bernie Ahern, care fiind implicat intr-un scandal de coruptie, si-a anuntat demisia.
Apropo, daca ne-am obisnuit cu formule de genul: ordinea in care sunt prezentate personajele nu reprezinta neaparat o clasificare, atunci, in cele de mai sus, aceasta chiar reprezinta preferintele autorului, cu toate ca acum, nu prea este la moda sa-ti exprimi preferintele, ci mai curand, sa analizezi partile slabe si cele mai putin slabe ale unei creatii.
"Ober", care in traducere se refera la modul de viata al unui chelner, care pe deasupra mai este si personajul unei carti, iar autorul acesteia il implica in diverse situatii existentiale. Intamplator sau nu, dar dupa sau, in timpul vizionarii acestui film, mi-am adus aminte de alt film, care implica confluenta discursului literar cu cel filmografic si anume "Deconstructing Harry" (1997)de Woody Allen.
Ambele filme au ca subiect "revolutia post-modernista" din literatura, pe parcursul careia critica literara a incetat sa mai faca o distinctie clara intre autor si personaj, astfel aparand diverse situatii comice in care personajele si autorul se schimba cu rolurile sau in schimbul unui autor omniscient apare naratorul personaj. Extrapoland aceasta situatie din sfera literaturii in sfera mai larga a realitatii existentiale, putem deduce ca se realizeaza practic "o salata boeuf", ingredientele narative fiind asezonate cu "o maioneza audiovizuala".
"Profumo di donna" (Parfum de femeie) este de fapt versiunea originala a filmului cu acelasi nume, care la noi este cunoscut mai degraba prin varianta americana in care se produce Al Pacino. Nu am vazut varianta americana, asa ca nu pot sa enunt vreo judecata in aceasta privinta. In schimb versiunea italiana este destul de reusita cu numeroase elemente stralucitoare ale peisajului neapolitan, in combinatie cu tragismul actorilor.
In cele din urma, creatia fiicei prim-ministrului irlandez se inscrie in clasicele love-story americane, doar ca apare un element-surpriza, care, aparent, este reprezentat de scrisorile de pe cealalta lume ale fostului sot. Ulterior, cum estesi firesc, spectatorul este readus cu picioarele pe Pamant, fiind informat ca srisorile au fost expediate de mama ex-sotiei sau vaduvei. Apropo filmul se recomanda gospodinelor cicalitoare, mereu nemultumite de jumatatea pe care si-au ales-o.
5 comments:
n-am vazut varianta italiana (fapt pentru care te invidiez :), am vazut-o in schimb pe cea americana, si am citit cartea lui Arpino...
filmul american cu Al pacino in rolul principal nu este tocmai o ecranizare a romanului lui Arpino, ci mai degraba un remake in care sunt combinate cateva nuvele ale lui Arpino. din "parfum de femeie", regizorul Martin Brest a luat doar motivul soldatului orb in retragere...
in roman, orbul mergea la o intalnire cu alti prieteni voind sa se sinucida...
in fine, filmul american e ok, chiar daca Al Pacino forteaza pe alocuri (m-a agasat mai ales tonul sau didactic din scena finala, aia in care povesteste despre adevarata prietenie si demnitate, dar ma rog, poate asta era sensul si scopul filmului...
Daca imi dau bine seama inseamna ca varianta italiana este de fapt ecranizarea romanului lui arpino, pentru ca acolo chiar este vorba de doi militari care vor sa se sinucida. Nu-mi ramane decat sa vad si varianta americana mai ales ca am inteles ca este o scena de dans memorabila (-:
este :)
si una in care Al pacino, orb, sofeaza...e tare
foarte tare filmul 'ober' (aka 'waiter') si la fel si 'deconstructing harry' al lui allen (in special faza cu 'blurrificarea' lui robin williams - expresie a devenirii-out-of-focus, sau -out-of-context, atat de draga postmodernistilor!).
mi-au placut amandoua, dar trebuie sa recunosc ca inclin mai mult spre 'ober'...
daca mai vrei un film care se joaca cu aceeasi idee [gen '6 personaje in cautarea unui autor' al lui Pirandello] vezi si 'Reconstruction' - filmul danezo-suedez al lui Christoffer Boe. Dar parca l-ai vazut pe asta la CEU, nu? :P
Pe langa "Ober" acelasi regizor olandez are si filmul "Grimm", care este o versiune moderna a povestilor fratilor Grimm. Filmul danezo-suedez nu am apucat sa-l vad la CEU. Sper sa recuperez intre timp. (-:
Post a Comment