Pentru pacientii care nu stiu, "Gorbi" este diminutivul cu care americanii il alinta pe cel care in opinia lor a contribuit decisiv la destramarea URSS. Titlul sau oficial este "primul si ultimul presedinte al defunctei URSS". Tot el este cel care a introdus in vocabularul global termeni de genul: "perestroika", "glasnosti" si "socialism cu fata umana". Dupa cum v-ati dat seama este vorba de Mihail Sergheevici Gorbachev.
Pe parcursul turneului sau prin SUA a vizitat si umila mea universitate. Vorba e ca personalitatea lui Gorbachev a fost intotdeauna un produs care s-a vandut ca painea calda in SUA, nu degeaba fostul lider ajunsese la un moment dat sa faca publicitate pentru o firma producatoare de pizza. In afara de o pronuntata tenta publicitara si de fundraising, vizita lui Gorbachev are sarcina sa relanseze "perezagruzka" relatiilor ruso-americane din preajma intalnirii G20 de la Londra. In plus, multi analisti americani vorbeau de administratia Obama ca fiind o adevarata "perestroika" a sistemului politic american si international.
Doar ca in ciuda tuturor asteptarilor si a aplauzelor cu care a fost intampinat orice cuvintel al fostului lider sovietic, publicul american a fost supus unui val de critici la adresa politicii externe americane promovate de ex-presedintele George W. Bush, care nu a tinut cont de interesele altor state si a promovat modelul unei lumi unipolare in care SUA ar fi o superputere. Totusi, dupa cum s-a exprimat Gorbachev, Presedintele Obama cu care s-a intalnit in ajun, este un om destoinic, care are sansa sa relanseze relatiile ruso-americane.
Spre surprinderea publicului american, care era convins ca Gorbachev a introdus reformele sale democratice pentru a contribui cu buna stiinta la destramarea pasnica a URSS si la tranzitia catre reformele de piata, Gorbachev a recunoscut ca nu a intentionat sa fie initiatorul "divortului pasnic", iar destramarea URSS a fost o mare greseala. Sa nu-mi spuneti ca ati mai auzit undeva aceste cuvinte? Nu cumva la fostul/actualul presedinte/prim-ministru Vladimir Vladimirovici? Exact. Apropo discursul lui Gorbachev parca a fost copiat de pe site-ul Ministerului de Externe al Federatiei Ruse. Aceeasi ingrijorare fata de actiunile unilaterale ale SUA, si frustrare ca autoritatile americane nu-si mai coordoneaza deciziile cu Kremlin-ul.
Asta e, au trecut 20 de ani, dar Gorbachev parca nici nu s-a schimbat. Nu ma refer la varsta sa biologica. Este evident ca a mai imbatranit. Ma refer la continutul si stilul discursului sau. Daca nu as fi fost prezent la intalnire si daca cineva mi-ar fi prezentat o inregistrare audio a acesteia atunci as fi crezut ca suntem in URSS si asistam la nenumaratele discursuri ale carismaticului Secretar general de pe atunci. Dupa cum s-a exprimat un profesor de la Universitatea din Sankt-Petersburg, " parca m-as fi intors cu 20 de ani in urma, pe vremurile cand eram militar in Armata Sovietica". Desi am avut norocul sa nu trec prin Armata Sovietica, totusi recunosc ca am avut si eu impresia ca m-am reintors in copilarie. Imi imaginam camera de camin de la Ciocana si televizorul alb-negru in care ziua incepea si sfarsea cu Te Deum-ul lui Mihail Sergheevici.
La un moment dat Gorbachev s-a referit la un incident hazliu. Cica atunci cand a candidat la functia de secretar al comsomolului, cineva a vrut sa faca o farsa si i-a retras scaunul, astfel incat viitorul presedinte sovietic s-a prabusit. Dar, tot raul e spre bine, si tot felul de publicitate e binevenita. Astfel, Gorbachev a castigat alegerile si a fost ales secretar al comsomolului. Daca tot Republica Moldova este in campanie electorala sunt curios cine va fi sau vor fi cei care vor trage scaunul si cine va beneficia de pe urma aceasta? Vom afla raspunsul dupa 5 aprilie? Sau poate niciodata!
4 comments:
Da Gorbi nu stia ce face, cam asta-i concluzia. Dar in rest, cam are dreptate ca uneori politica externa a SUA este unilaterala, adica tine cont doar de interesele strategice ale SUA. De fapt realistii din Teoria Relatiilor INternationale ca asa este normal. Partea cu coordonarea cu Kremlinul este demult apusa, pentru ca RUsia nu mai este o superputere, deci este un fel de lider local. Da, Gorbi a ramas fara tara in decembrie 1991 sunt curios daca se considera sovietic sau rus in primul rand si care este relatia lui cu ideologia comunista. Ce crede despre Partidul Comunistilor din FR dar din RM?
Este un tip interesant, dar probabil dupa atatea prezentari si-a slefuit memoria si imaginile asupra trecutului. Mai tine minte oare ce vroia sa faca acum 20 de ani?
Nu stiu raspunsul la primele doua intrebari dar la ultima intrebare, care se refera la memoria sa, pot spune ca el cu asta si traieste. Prezentarea sa a fost plina de amintiri de la intalnirile sale cu Reagan si cu diversi lideri internationali. Parca a incremenit in istorie. Intr-un fel Gorbachev in 2009 a ramas acelasi lider sovietic coborat din numeroasele bancuri si cu nelipsitul sau accent.
A ok ma gandeam ca poate dupa atatia ani de prezentari, nu mai sta sa caute in memorie ce a spus, ce a facut, ci are amintirile bine lustruite ca aduca ascultatori ...
ce a zis despre politica actuala din FR. Se implica sau nu?
La conferinta nu a zis nimic ca nu l-a intrebat nimeni. Organizatorii au adunat toate fituicele din sala si au ales ei intrebarile. Bineinteles intrebarea mea despre intalnirea lui Gorbachev cu Iliescu in care se preseupune ca s-au inteles sa nu uneasca Basarabia cu Romania, nu a incaput printre alte sute de intrebari. In orice caz stiu ca vrea sa infiinteze un partid impreuna cu un oligarh.
Post a Comment