Contrar tuturor asteptarilor, nu ma voi referi la cartea lui Pierre Bayard, care ne spune cum "sa vorbim despre cartile pe care nu le-am citit". In primul rand, am urmat sfatul autorului si nu am citit-o. Mai mult ca atat, dupa ce am vazut recenzia din editia electronica a "The Times Literary Supplement" am ajuns la concluzia ca aceasta carte deja face parte din "mainstream-ul literar", adica nu merita abordata. In plus, parca pentru a ne demonstra ca a citit cartea, autorul recenziei, utilizeaza masiv sau chiar abuziv citate. Voi abuza si eu de unul, nu in ultimul rand, pentru a demonstra ca am citit recenzia, desi pe alocuri ma apuca somnul.
in order to . . . talk without shame about books we haven’t read, we should
rid ourselves of the oppressive image of a flawless cultural grounding,
transmitted and imposed [on us] by the family and by educational institutions,
an image which we try all our lives in vain to match up to. For truth in the
eyes of others matters less than being true to ourselves, and this truth is only
accessible to those who liberate themselves from the constraining need to appear
cultured, which both tyrannizes us and prevents us from being ourselves.
P.S. Acum pot respira si eu usurat. Am scapat de frustrarea care ma bantuie din anul 2 al facultatii de litere. Atunci, trebuia sa scriu un eseu pe marginea unei poezii pe care nu am citit-o. Deja ma pregateam de o restanta, dar ca prin minune, pe la miez de noapte, m-am trezit si am incropit un eseu de trei pagini, doar pe baza titlului poeziei, parca bazandu-ma pe revelatia divina. Apropo, am luat 9. Asa ca, din acest punct de vedere tind sa dau dreptate autorului francez.
1 comment:
problema asta tine nu de carti ci de noi, de modalitatea noastra de a vorbi despre ele si de a le intelege...Mizerabilii, bunaoara, unul din romanele la care am plans si cred ca as plange, daca l-as reciti, poate fi redus la o povestire, la un subiect, adica la o naratiune cu trei-patru eroi principali...se pierde patosul, sentimentul, tehnica autorului (altfel zis cartea este transformata in bun de consum, fara a ne interesa de modalitatea prepararii, de ingrediente)...este un rationalism in sensul lui Oakeshot, adica ni se pare ca exista o tehnica universala de a vorbi despre orice carte si...o reducem la poveste, la intamplare...una din marile imbecilitati ale sistemelor de invatamant este analiza operei care se reduce la povestirea continutului ei..elevul nu prinde descrieri, cugetari, idei sau maxime ci doar intamplari.. o saracire a cartii care este stimulata si apreciata...
altfel spus, provblema este in ceea ce definim noi ca lectura a cartii si grila de comentariu, nu in carte...
Post a Comment