Nu prea obisnuiesc sa folosesc un limbaj pozitivist, orientat spre o viziune liniara a lumii, in concordanta cu "sensul unic al istoriei", dar nu pot sa nu apreciez un autor, sau mai bine zis un roman, de care am auzit de abia zilele trecute, si pe care am avut sansa sa-l lecturez weekend-ul trecut, datorita amabilitatii lui Vitalie de a mi-l imprumuta.
Dupa cum aveti sansa sa observati, in poza alaturata, este vorba de romanul "Femeia nisipurilor", scris de Kobo Abe. De multe ori lansarile de carte se tranforma intr-un fel de narcisism, imbinat cu o doza de "kitsch". Aceasta atmosfera se datoreaza in mare parte celui care prezinta lansarea. Dupa lectura cartii in cauza, mi-am spus: uite asta-i cartea si autorul pe care chiar mi-as fi dorit sa-i prezint. Chiar cu riscul de a fi patetic sau sentimental- stari sufletesti, care in momentul de fata sunt asociate cu zilele de altadata si nicidecum nu coincid cu mileniul trei.
Pe scurt, citind acest roman mi-a placut stilul concis dar, in acelasi timp desfasurat al autorului, imbinat cu cateva pasaje descriptiv-ironice de zile mari. Nu mai spun de faptul ca demult nu am mai simtit o atractie aproape (meta)fizica fata de o carte. Daca as avea ocazia i-as acorda Premiul Nobel, daca nu l-a primit pana acum. Cand spun Premiul Nobel nu ma refer la "pompozitatea" acestui "trofeu", ci la valoarea sa strict personalizata.
3 comments:
ma bucur ca ti-a placut..mie mi-a fost pe gust mai ales parabola aia cu strajerul care pazea un castel imaginar...vin dusmani sa-l cucereasca, strajerul cade infrant dar crede ca zidurile castelului vor rezista..spoi descopera ca de fapt castelul sau este unul imaginar si ca viata intreaga a pazit cu sfintenie o iluzie..se pliaza bine atat pe subiectul romanului, cat si pe mzieria noastra cotidiana...
a se citi "apoi descopera"
si sa multumim impreuna lui Oleg care a procurat cartea...si cu care am baut berea
Post a Comment