Wednesday, June 11, 2008

dileme existentiale


Ieri, am urmarit un film, dupa vizionarea caruia iti spui ca mesajul sau este foarte concentrat, iar pentru a intelege mesajul trebuie sa-l mai vezi macar odata. Recunosc ca m-am apucat sa scriu despre film fara a-mi face inca o impresie amanuntita despre mesajul si stilul sau. Aici am in vedere nu conceptia despre mesajul obiectiv al filmului in sensul intrebarii clasice: "Despre ce este filmul?" ci mai curand perceptia mea subiectiva. Ce am inteles din acest film? Ce n-am inteles?


In fine, filmul este "The Awakenings", regizat de Penny Marshall. Nu stiu pe cat de cunoscut este acest regizor, cel putin stiu ca mi-am facut datoria si l-am mentionat. De fapt nu vreau sa spun ca regizorul este cel care m-a determint sa scriu despre acest film, ci mai curand doi actori pe care i-am reevaluat dupa acst film. Este vorba de Robert de Niro si Robin Wiliams. De multe ori la noi exista stereotipul ca scoala americana de la Hollywood nu produce actori veritabili, ci doar produse comerciale care trebuie vandute cat mai scump. Sincer sa fiu, am mentionat sintagma "actor veritabil" dar habar nu am ce inseamna sa fii un actor veritabil. In sensul in care nu am o definitie de acest gen. Totusi ceva imi spune ca prestatia lui Robert de Niro din acest film poate fi plasata la categoria "actor de valoare".


In mare parte, filmul povesteste despre un medic, care initial era simplu savant si facea experimente pe insecte, iar ulterior ajunge medic practician, intr-o clinica psihiatrica. Reuseste prin aplicarea unei terapii medicamentoase sa reintoarca la viata niste pacienti, care sufereau de encefalopatie. Acesti pacienti, care initial reprezentau o masa de oameni cu aceeasi fata, reusesc, pentru cateva zile, sa iasa dn starea de letargie si sa savureze micile bucurii ale vietii.


De la uniformitate la diversitate. Pentru cateva zile, spitalul se transforma intr-o mini-societate cu toate metehnele si calitatile sale. Membrii acestei societati, unii dintre care s-au trezit din letargie dupa 20 sau 30 de ani, sunt confruntati cu necesitatea de a face fata unei lumi in schimbare. Nu se pot adapta intr-o societate de care nu-i leaga nicio amintire. Adica intr-un fel , memoria nu este numai ceva foarte fragil si amagitor dar si o veriga de legatura cu lumea si oamenii care ne inconjoara.


P.S. Aviz spectatorilor, in film sunt cateva secvente care iti umezesc cristalinul. In calitate de "barbat al neamului" nu mi-e rusine sa recunosc ca am plans la cateva faze.

6 comments:

Anonymous said...

Who wants to live forever?! - "You do, you will!" - The Fountain, 2006 - si nu mi-e rusine :)

Anonymous said...

Am vazut si eu filmul...dupa ce am citit comentariile tale ;) Mi-a placut foarte mult...te pune pe ganduri si iti ramine in minte!!! Ideea ca trebuie sa ne bucuram de micile placeri ale vietii este prezenta in mai multe filme sau carti, aici insa este aproape socant sa realizezi ca de cele mai multe ori singuri de ne nefericim viata! Apropo de filme care "lasa urme" in mintea nostra, recomand Orient Express, daca nu l-ai vazut deja! Bafta multa! ...am auzit ca cuvantul bafta tot din turca vine...incearca-l si tu acolo, poate te vor intelege ;)

Medicul-Sef said...

De fapt ar fi mai multe cuvinte care vin din traditia turca: musafir, yok, etc. Dar oricum nu te ajuta cu nimic pentru ca daca vanzatorii de aici vad ca nu pricepi limba, indata te si fac sa intelegi diferenta culturala prin majorarea pretului de cateva ori.

Anonymous said...

dar tu ce faci in Turcia? in vacanta sau ....?

Medicul-Sef said...

Ma pregatesc de un program de doctorat in SUA. Avem niste cursuri de academic writing etc. Ca sa ne fie viata mai usoara in US.

Anonymous said...

COOL!!! Bravo! Succese!!