realități paralele

Există clipe în care nu-ți arde de nimic. Parcă ai avea mult de lucru. Normal, astăzi toată lumea este ocupată. Mă întreb oare ce înseamnă azi să fii ocupat? Oare nu cumva este la modă să te afli în treabă? Cum să rămân pe dinafară? Cum adică, toți au agende iar eu nu am. Își programează totul cu iluzia că pot să-și ordoneze viața de parcă nu ar ști că totul depinde de o clipă de neatenție sau de inspirație.

Vecinul de alături bate cu ciocanul. Apropo, am impresia că nu mai are loc unde să bată cuie. Altfel, nu-mi închipui cum ar putea să bată același om cu acleași ciocan [de fapt s-ar putea să fie un ciocan diferit] ani în șir. nu cumva bate același cui. Îl scoate și după asta iar îl bate. Continuă tot așa ani în șir. Pe de altă parte, poate aceste bătăi au devenit atât de uzuale și cotidiene încât am început să mă obișnuiesc cu ele. Poate nu există niciun vecin, nici un ciocan și niciun cui. Poate totul este o mare iluzie generată de o minte antrenată în căutarea unor factori perturbatori. Poate fiecare dintre noi are nevoie de un ciocan și de un cui, dar și mai mut de un vecin imaginar.

Alt vecin savurează farmecul existențial prin prisma unei sticle de jumate de litru. Analizează conținutul acestei sticle în fiecare zi și nici nu-și dă seama cum se scufundă în sticlă asemănător unei creaturi mitice. Ulterior, alt vecin găsește această sticlă și începe să o frece închipuindu-și că din ea va ieși cineva care îi va îndeplini toate dorințele. Paradoxal, dar printr-o minune, creatura din sticlă reușește să ghicească gândul temerarurului cercetaș, și astfel ambii ajung să analizeze conținutul sticlei. Dar, după cum se știe, unde există doi întotdeauna există competiție și este nevoie de cineva care să-i despartă. Atunci apare al treilea... Și tot așa!