endnote

Astazi este penultima mea zi in İstanbul. De fapt a fost singura zi libera in care am hotarat sa mai vad ceva prin oras. Nu stiu de ce dar nu mai am entuzıasmul de altadata atunci cand este vorba de o plimbare prin orasele pe care le vizitez. Probabil ca este de vina caldura si sentimentul ca la orice pas poti fi tras pe sfoara. Cu cat mai rar iesi in oras cu atat mai sigur esti ca nu vei mai fi nevoit sa-ti pipai buzunarele la fiecare loc mai aglomerat, nu va trebui sa te scuzi in fata vanzatorului care are impresia ca-ti vinde ceva fara de care nu vei putea supravietui cu toate ca acest ceva uneori ia forma unor margele, praf de menta, etc. nu va trebui sa te uiti pe harta si sa ghicesti unde este un cartier mai deocheat sau unde au avut loc ultimele atacuri teroriste.

Nu in ultimul rand, faptul ca stai in casa, intotdeauna te pazeste de pericolul dezamagirilor in privinta unor locuri de maxima imprtanta istorica. De exemplu, deja de cateva zile incerc sa vizitez cateva locuri destul de importante pentru istoria si cultura romaneasca dar de fiecare data dau cu nasul de portile falnice ale vestigiilor culturale pe care scrie ca orele de lucru s-au consumat. Asa ca trebuie sa ma multumesc cu consumarea nesatioasa a unor imagini prelucrate pe retina aparatului de fotografiat.

Sa nu uit, vobesc sau mai bine spus scriu despre: sediul Patriarhiei Constantinopolului; cartierul Fanar, de unde veneau fanariotii si de unde vine si un amalgam intreg de caracteristici psihologice numite "fanariotism", care nu se invechesc niciodata in acest spatiu; si actualul muzeu Yedikule, care la inceputul secolului 18 a fost loc de detentie si loc de executie pentru Constantin Brancoveanu si feciorii acestuia. Curios este ca atat Patriarhia cat si puscaria sunt pazite foarte bine de politia turca. Cu alte cuvinte tocmai cei care au cucerit Constantinopolul si si-au propus sa stearga orice amintire despre acesta, acum sunt nevoiti sa pazeasca ultimele vestigii ale acestuia.

27/07/2008

Cei care cauta niste ganduri super inteligente sau niste consideratii pline de har si profunzime pot sa nu mai lectureze urmatoarele randuri. Pur si simplu vreau sa marchez data de 27 iulie 2008. Nu este vorba de evenimente de importanta globala sau de o anumita semnificatie astrologico-astronomica a acestei zile. Este vorba despre realizarea unui vis mai vechi care isi are radacinile in 1999. Atunci eram la liceu, mai exact eram in ultimul an de liceu si trebuia sa sustin examenele de bacalaureat. In sfarsit dupa noua ani ... mi-am sustinut bacalaureatul. Glumesc!

De fapt este vorba despre un alt eveniment. Exact in ziua in care imi sustineam examenul la geografie, se intampla ca la Bucuresti avea loc un alt eveniment la care imi doream extrem de mult sa asist. Asa a fost sa fie ca la Bucuresti a venit legendara formatie "Metallica". Mi-a parut foarte rau dar a trebuie sa aleg in favoarea examenului. Credeam ca nu voi mai avea sansa sa asist la vreun concert de-al lor. Uite ca mi s-a oferit o a doua sansa. Tocmai cand ma sufocam de caldura din Istanbul am vazut un poster cu Metallica si am decis neaparat sa merg.

Mai ales ca in mintea mea nu se asociaza nicidecum Istanbul-ul cu muzica rock. Desi pe aici au trecut foarte multe formatii rock, totusi tind mai mult sa asociez Turcia cu muzica orientala iar rockul este pentru Nordul Europei si Germania. Cu toate ca unii le reproseaza varsta si lenevia "batranii metallisti" au avut o prestatie foarte buna. Concertul a durat doua ore dar nici nu am simiti cum s-au scurs. Decizia inspirata a membrilor formatiei a fost sa cante piese de pe albumele mai vechi si nu au intepretat nimic de pe albumele recente. Parca m-am reintors in adolescenta, atunci cand nu erau cd-uri, dvd-uri, laptop-uri, i-pod-uri etc. Aveam un simplu casetofon cu banda magnetica. Cand te gandesti ca nu a trecut prea multa vreme de atunci. Dar totusi...

profesionistii

Daca tot am ocazia sa experimentez identitatea si alteritatea in contextul orasului de pe malul Bosforului, exista inca un aspect util al calatoriilor: ma refer la posibilitatea de a participa la un schimb profesional fara a fi implicat in diverse targuri profesionale sau cum li se spune intr-un limbaj mai posh: job fairs.

Pur si simplu trebuie sa mergi pe strazi si sa tragi cu ochiul. De altfel aceasta este si cea mai buna modailitate de a cunoaste un oras. Trebuie sa observi oamenii si mai putin cladirile. Sau mai bıne zis trebuie sa te uiti la oameni in contextul cladirilor. Despre oamenii de aici pot spune ca au un talent nemaipomenit de a-ti da impresia ca nu fac nimic dar in acelasi timp Istanbulul este un oras destul de scump. Adica acesti oameni trebuie sa traiasca cumva.

Printre cei care joaca table si fumeaza narghilea se observa niste personaje care parca vin din alte timpuri si nu se asociaza nicidecum cu strazile moderne si cu zgaraie-norii lumii contemporane. Ma refer la un anumit numar de persoane care practica diverse activitati marunte, care nu se inscriu in scenariile robotizate ale unei societati de consum. Printre acestia regasim vanzatorii ambulanti.

İn cazul de fata vanzatorii din Istanbul sunt ambulanti la propriu. Adica nu folosesc in calitate de mijloace de tractiune decat propriile picioare. İn plus, acestia nu au un sortiment prea bogat. De obicei se limiteaza la un tip de marfa. Printre cele mai raspandite marfuri se afla: ceaiul, porumbul, sucul de portocale, colacii etc. De altfel exista un anumit numar de produse care au acelasi pret pe tot teritoriul orasului, un fel de produse sociale: un exemplu tipic este porumbul fiert.

Un alt gen de meserii (caci nu sunt nicidecum profesii) vin in prima instanta sa ne produca un sentiment de nostalgie, pentru ca ne reamintesc de celebrele meserii de nisa din secolele trecute. Una dintre acestea este prototipul actualelor echipamente de curatat pantofii care se regasesc la intrarea in diverse edificii, in special hoteluri. Presupun ca ati inteles: ma refer la tipii care curata pantofii. Pe langa vechimea meseriei acestia mai pastreaza si vechile smecherii.

Una dintre ele te face sa crezi ca din neatentie isi scapa una din ustensile, pentru ca ulterior sa-ti dai seama ca gestul de a scapa peria este un ritual ce face parte din strategia de marketing a meseriei. Ulterior, cand unul dintre trecatori ii atrage atentia meseriasului ca si-a scapat peria acesta in semn de recunostinta se ofera sa-i curete pantofii. Trecatorul nu poate sa-l supere pe omul-meserie si accepta recunostinta, pentru ca ulterior sa afle ca recunostinta se refera doar la domeniul moral iar pentru cateva gesturi periate trebuie sa achite o suma echivalenta cu 4 dolari SUA.

P.S. İn ciuda tuturor progreselor tehnologice numarul persoanelor naive ramane constant. Acelasi lucru se poate spune si despre cei care doresc sa profite de pe urma naivilor.

Back to USSR

Daca nu ati uitat ma aflu inca in Turcia. Mai bine zis cred ca propozitia de mai devreme este mai mult pentru a-mi aduce aminte mie ca ma aflu in Istanbul. Ca sa fiu mai explicit: initial cand am aflat ca plec la Istanbul si voi participa la o scoala de vara am spus: OK! Super! Voi avea ocazia sa mai practic limba engleza si sa cunosc mai bine Orientul. Daca tot pana acum am stat numai in Moldova si am avut cateva escapade in Occident. In plus, vroiam si eu sa vad orasul in care de cateva sute de ani mergeau domnitorii Tarilor Romane sa plateasca haraci.

La splendorile geografice ar fi trebuit sa se adauge si bucuria regasirii unor culturi milenare din Orient. In aceasta privinta, cred ca totusi m-am inselat amarnic. Ma refer la mostenirea statelor din Asia Centrala si din Caucaz. In loc sa fac cunostinta cu un amalgam cultural diversificat am fost nevoit sa-mi aduc aminte de celebra "prietenie a popoarelor". Cu toate ca in programul nostru nu participa niciun rus, cred ca limba rusa este de fapt prima llimba de comunicare. Chiar azi a avut loc un caz destul de ciudat: un tajik o intreaba pe o reprezentanta a Indoneziei de ce nu se apuca sa invete limba rusa?

Cel mai interesant este ca unul dintre scopurile programului la care particip este schimbarea si comunicarea interculturala. Am plecat din Moldova ca sa mai scap de aerul sovietic si am dat de un "Troinoi" odekolon veritabil. Maine mergem la plaja si sper sa nu reconstituim o Odesa sau Yalta.

strategii de supravietuire

Interesanta chestie mai este si viata asta. De multe ori, nici nu-ti dai seama de unele actiuni, care intr-o anumita ordine de idei ar putea sa comporte niste consecinte mai putin placute pentru integritatea psihica si fizica a unui om: in cazul de fata indraznesc sa-mi atribui mie acest calificativ. Nu stiu de ce dar incep sa inteleg tot mai bine sintagma: "fructul oprit este mai atractiv". Presupun ca inca nu ati uitat ca ma aflu in Istanbul: oras, care conform descrierilor ar trebui sa fie un oras cosmopolit care se afla intr-o republica pe care Ataturk a numit-o laica.

Ba uite ca iarasi are dreptate cel ce crede mai mult ochilor decat urechilor. Istanbul-ul este practic invadat de moschei. Nu am nimic impotriva acestor lacase ba chiar unele sunt destul de frumoase. Problema este ca prezenta moscheilor implica un anumit comportament. In cazul meu, atat timp cat in campul vizual al unui turist din Istanbul se afla o moschee nu este voie sa bei bere. Chiar daca practici "acest ritual placut dar interzis" intr-un parc din apropierea moscheii, risti sa fii atentionat de unii trecatori. Pana aici nicio problema! Si in cazul bisericilor crestine exista un anumit tip de comportament. Cu toate acestea nu prea am vazut in Chisinau biserici care de cateva ori pe zi sa difuzeze slujba religioasa utilizand difuzoare pe care le-ar invidia si cei mai mari DJ.

Problema rezida in densitatea mare a moscheilor si respectiv in imposibilitatea de a-ti potoli setea cu "lichidul magic" care la Chisinau poarta banalul nume de "bere". Tocmai aici ajungi sa intelegi placerea unei simple beri, care in anumite circumstante se transforma intr-un semn distinctiv al rezistentei culturale.

P.S. Apropo daca printr-o oarecare coincidenta va aflati in Istanbul cu o bere in mana si sunteti acostat de un grup de tipi pretinsi urmasi ai lui Mohamed nu ezitati sa dati dovada de ignoranta, ba chiar de nestiinta atunci cand sunteti intrebat ce limba vorbiti si de unde proveniti. Sa nu uit, in acest context, eruditia Dvs. fotbalistica va poate fi de mare ajutor. Doar ca exista si aici nuante: nu stiu de ce dar Hamit Altintop, fotbalistul care a fost unul dintre cei mai buni fotbalisti de la EURO 2008 nu starneste acelasi entusiasm si in tara sa de origine. In plus, ca sa va asigurati, ar fi bine sa nu confundati fotbalistii lui Fenerbache cu cei de la Galatasaray.

paradox

De multe ori se spune ca asistam la transformari spectaculoase in domeniul comunicatiilor si tehnologiilor avansate. Astfel, putem afla diverse noutati in regim de timp real, practic de pe toate meridianele lumii. Totusi, azi am trait o experienta care ma face sa cred ca exista si o alta parte a monedei.

Anume faptul ca de multe ori putem afla verzi si uscate despre orice si oricine dar mai putin stiri din imediata vecinatate. Tocmai am citit pe Internet ca prin apropiere s-a produs un atac terorist asupra Consulatului american de la Istanbul. Interesant ca fiind obisnuit sa contactez cu lumea din jur prin intermediul Internet-ului, percep toate stirile ca fiind plasate intr-o "realitate paralela", care nu prea ma priveste.

Pe de alta parte, ma intreb daca acest atac s-ar fi produs la Chisinau ce efect ar fi produs? Probabil aceeasi apatie. Dar asta e! Evolutia nu accepta compromisuri iar homo sapiens trebuie sa se adapteze cat mai usor la realitate!

Vivat academia! Vivant professores!?

De multe ori, se afirmă că actuala guvernare comunistă nu împărtăşeşte „valorile lui Marx şi Engels”. Printre multiplele argumente se invocă şi interesele de afaceri pe care le au guvernanţii comunişti. De parcă fosta nomenclatură sovietică ar fi stat la coadă pentru a-şi procura produsele de bază sau alte bunuri deficitare. Nu este niciun secret faptul că birocraţia sovietică beneficia de numeroase privilegii, de altfel - ca şi guvernanţii actuali.

Pe lângă privilegiile materiale de care se bucurau funcţionarii sovietici, aceştia au adoptat un anumit comportament faţă de intelectuali. Există multiple discuţii în legătură cu condiţia intelectualului şi rolul mesianic pe care acesta îl are în cadrul societăţilor est-europene. Pe scurt, pot spune că mă refer la intelectuali ca la oameni ce sunt capabili să reziste tentaţiilor ideologice sau materiale pentru a-şi susţine propriul punct de vedere. În mare parte, puterea sovietică a distrus definiţia intelectualului, prezentată în propoziţia precedentă, şi a introdus o nouă specie de intelectuali.

Această nouă specie robotizată, trebuia să realizeze visul oricărui sistem utopic: eradicarea trecutului şi idealizarea viitorului. Din această cauză, numărul facultăţilor umaniste era strict reglementat, iar studenţii erau selectaţi în funcţie de diverse criterii, mai puţin cele vocaţionale. În plus, societatea stimula îmbrăţişarea unor specialităţi tehnice şi prin perpetuarea unor clişee de tipul „cetăţeanului sovietic multilateral dezvoltat”, care era cel mai mare inventator de pe planetă şi cunoştea să repare tot ce se defectează. Un tip care nu ştia să repare o priză sau un frigider era ridiculizat în multiple producţii cinematografice sovietice.

În cele ce urmează vă propun o serie de acţiuni, prin care actualii guvernanţi au demonstrat că merită cu prisosinţă să fie incluşi în galeria „vedetelor comuniste”. Au limitat numărul de studenţi care studiază la facultăţi socio-umane: limbi străine, drept, relaţii internaţionale, ştiinţe politice şi au majorat numărul de locuri pentru specialităţile tehnice. Într-adevăr, astăzi sunt mult mai solicitate specialităţile aplicate. Există însă o singură condiţie: nu poţi să realizezi performanţe în sfera tehnologiilor avansate, majorând numărul de locuri în şcolile profesionale. În acest fel, se realizează doar o singură performanţă: R. Moldova devine tot mai mult o uzină de producţie a „forţei de muncă necalificate”, iar mitul cu „forţa de muncă calificată şi ieftină” a dispărut odată cu un alt mit, care se referă la nivelul destul de bun al sistemului educaţional din Moldova.

Acest mit iese la suprafaţă mai ales pe parcursul verii, atunci când se numără bobocii şi recolta examenelor de absolvire. În acest caz, legile economiei de piaţă funcţionează perfect în R. Moldova. Acolo unde este cerere, indubitabil, apare şi oferta. Bursa ilegală a examenelor de bacalaureat din acest an a stabilit tariful de 200 de lei pentru un examen. Realizând un simplu calcul, ajungem la concluzia că cele patru examene din cadrul bacalaureatului costă opt sute de lei. Destul de rezonabil, nu-i aşa? Mai ales că pe parcursul celor patru ani de liceu, elevul a ros câteva perechi de pantofi, pantaloni etc.

Zilele acestea, trebuie să se decidă soarta celor zece deţinători ai Premiului de Stat, fiecare dintre aceştia fiind remunerat cu „modesta sumă de un milion de lei”. Pe lângă faptul că sistemul de la bacalaureat pare să fi fost preluat şi la selectarea candidaţilor pentru Premiul de Stat, există un criteriu major, care trebuie să-i determine pe câştigători să renunţe la acest premiu. Acest criteriu este condiţia intelectualului.

"Timpul", 8 iulie 2008

pelerinaj

Pana la 1 august, Casa de Nebuni si Medicul-Sef si-au schimbat sediul. S-au amplasat intr-o zona destul de pitoreasca, la confluenta unor mari civilizatii, in singurul oras ce se afla pe doua continente (ma rog, asa scrie in ghidul turistic al orasului). In orice caz daca cineva cunoaste un alt oras nu trebuie sa ezite.

Nu de alta dar cunoastem toate smecheriile astea turistice: in fiecare oras din Europa Centrala si de Est, sunt cele mai frumoase femei, cele mai bune restaurante, cele mai multe vestigii arheologice, cele mai delicioase alimente etc. Ca la noi la nimenea. Cred ca deja v-ati dat seama ca ma refer la vechiul Constantinopol, a doua Roma si actualul Istanbul. In orice caz nu va voi plictisi cu multe detalii, mai ales ca datorita unor factori obiectivi ce tin de specificul tastaturii turcesti, va trebui sa scriu ore in sir ca sa construiesc ceva inteligibil. Poate atunci cand voi invata cate ceva din graiul si alfabetul turcesc voi reveni cu noi amanunte despre psihoterapia narghileatico-airanico-bahlavatica.