profesionistii

Daca tot am ocazia sa experimentez identitatea si alteritatea in contextul orasului de pe malul Bosforului, exista inca un aspect util al calatoriilor: ma refer la posibilitatea de a participa la un schimb profesional fara a fi implicat in diverse targuri profesionale sau cum li se spune intr-un limbaj mai posh: job fairs.

Pur si simplu trebuie sa mergi pe strazi si sa tragi cu ochiul. De altfel aceasta este si cea mai buna modailitate de a cunoaste un oras. Trebuie sa observi oamenii si mai putin cladirile. Sau mai bıne zis trebuie sa te uiti la oameni in contextul cladirilor. Despre oamenii de aici pot spune ca au un talent nemaipomenit de a-ti da impresia ca nu fac nimic dar in acelasi timp Istanbulul este un oras destul de scump. Adica acesti oameni trebuie sa traiasca cumva.

Printre cei care joaca table si fumeaza narghilea se observa niste personaje care parca vin din alte timpuri si nu se asociaza nicidecum cu strazile moderne si cu zgaraie-norii lumii contemporane. Ma refer la un anumit numar de persoane care practica diverse activitati marunte, care nu se inscriu in scenariile robotizate ale unei societati de consum. Printre acestia regasim vanzatorii ambulanti.

İn cazul de fata vanzatorii din Istanbul sunt ambulanti la propriu. Adica nu folosesc in calitate de mijloace de tractiune decat propriile picioare. İn plus, acestia nu au un sortiment prea bogat. De obicei se limiteaza la un tip de marfa. Printre cele mai raspandite marfuri se afla: ceaiul, porumbul, sucul de portocale, colacii etc. De altfel exista un anumit numar de produse care au acelasi pret pe tot teritoriul orasului, un fel de produse sociale: un exemplu tipic este porumbul fiert.

Un alt gen de meserii (caci nu sunt nicidecum profesii) vin in prima instanta sa ne produca un sentiment de nostalgie, pentru ca ne reamintesc de celebrele meserii de nisa din secolele trecute. Una dintre acestea este prototipul actualelor echipamente de curatat pantofii care se regasesc la intrarea in diverse edificii, in special hoteluri. Presupun ca ati inteles: ma refer la tipii care curata pantofii. Pe langa vechimea meseriei acestia mai pastreaza si vechile smecherii.

Una dintre ele te face sa crezi ca din neatentie isi scapa una din ustensile, pentru ca ulterior sa-ti dai seama ca gestul de a scapa peria este un ritual ce face parte din strategia de marketing a meseriei. Ulterior, cand unul dintre trecatori ii atrage atentia meseriasului ca si-a scapat peria acesta in semn de recunostinta se ofera sa-i curete pantofii. Trecatorul nu poate sa-l supere pe omul-meserie si accepta recunostinta, pentru ca ulterior sa afle ca recunostinta se refera doar la domeniul moral iar pentru cateva gesturi periate trebuie sa achite o suma echivalenta cu 4 dolari SUA.

P.S. İn ciuda tuturor progreselor tehnologice numarul persoanelor naive ramane constant. Acelasi lucru se poate spune si despre cei care doresc sa profite de pe urma naivilor.