Vivat academia! Vivant professores!?

De multe ori, se afirmă că actuala guvernare comunistă nu împărtăşeşte „valorile lui Marx şi Engels”. Printre multiplele argumente se invocă şi interesele de afaceri pe care le au guvernanţii comunişti. De parcă fosta nomenclatură sovietică ar fi stat la coadă pentru a-şi procura produsele de bază sau alte bunuri deficitare. Nu este niciun secret faptul că birocraţia sovietică beneficia de numeroase privilegii, de altfel - ca şi guvernanţii actuali.

Pe lângă privilegiile materiale de care se bucurau funcţionarii sovietici, aceştia au adoptat un anumit comportament faţă de intelectuali. Există multiple discuţii în legătură cu condiţia intelectualului şi rolul mesianic pe care acesta îl are în cadrul societăţilor est-europene. Pe scurt, pot spune că mă refer la intelectuali ca la oameni ce sunt capabili să reziste tentaţiilor ideologice sau materiale pentru a-şi susţine propriul punct de vedere. În mare parte, puterea sovietică a distrus definiţia intelectualului, prezentată în propoziţia precedentă, şi a introdus o nouă specie de intelectuali.

Această nouă specie robotizată, trebuia să realizeze visul oricărui sistem utopic: eradicarea trecutului şi idealizarea viitorului. Din această cauză, numărul facultăţilor umaniste era strict reglementat, iar studenţii erau selectaţi în funcţie de diverse criterii, mai puţin cele vocaţionale. În plus, societatea stimula îmbrăţişarea unor specialităţi tehnice şi prin perpetuarea unor clişee de tipul „cetăţeanului sovietic multilateral dezvoltat”, care era cel mai mare inventator de pe planetă şi cunoştea să repare tot ce se defectează. Un tip care nu ştia să repare o priză sau un frigider era ridiculizat în multiple producţii cinematografice sovietice.

În cele ce urmează vă propun o serie de acţiuni, prin care actualii guvernanţi au demonstrat că merită cu prisosinţă să fie incluşi în galeria „vedetelor comuniste”. Au limitat numărul de studenţi care studiază la facultăţi socio-umane: limbi străine, drept, relaţii internaţionale, ştiinţe politice şi au majorat numărul de locuri pentru specialităţile tehnice. Într-adevăr, astăzi sunt mult mai solicitate specialităţile aplicate. Există însă o singură condiţie: nu poţi să realizezi performanţe în sfera tehnologiilor avansate, majorând numărul de locuri în şcolile profesionale. În acest fel, se realizează doar o singură performanţă: R. Moldova devine tot mai mult o uzină de producţie a „forţei de muncă necalificate”, iar mitul cu „forţa de muncă calificată şi ieftină” a dispărut odată cu un alt mit, care se referă la nivelul destul de bun al sistemului educaţional din Moldova.

Acest mit iese la suprafaţă mai ales pe parcursul verii, atunci când se numără bobocii şi recolta examenelor de absolvire. În acest caz, legile economiei de piaţă funcţionează perfect în R. Moldova. Acolo unde este cerere, indubitabil, apare şi oferta. Bursa ilegală a examenelor de bacalaureat din acest an a stabilit tariful de 200 de lei pentru un examen. Realizând un simplu calcul, ajungem la concluzia că cele patru examene din cadrul bacalaureatului costă opt sute de lei. Destul de rezonabil, nu-i aşa? Mai ales că pe parcursul celor patru ani de liceu, elevul a ros câteva perechi de pantofi, pantaloni etc.

Zilele acestea, trebuie să se decidă soarta celor zece deţinători ai Premiului de Stat, fiecare dintre aceştia fiind remunerat cu „modesta sumă de un milion de lei”. Pe lângă faptul că sistemul de la bacalaureat pare să fi fost preluat şi la selectarea candidaţilor pentru Premiul de Stat, există un criteriu major, care trebuie să-i determine pe câştigători să renunţe la acest premiu. Acest criteriu este condiţia intelectualului.

"Timpul", 8 iulie 2008