tentativa de critica literara

Nu am obiceiul sa ma dau cu parerea dupa fiecare carte citita, cu atat mai mult sa fac critici literare. Cred ca dupa lectura unei carti de fictiune, nu-ti ramane altceva decat sa spui daca ti-a placut cartea sau nu. Cel putin eu, in aceasta ideletnicire, ma bazez mai mult pe intuitie decat pe aprecierile criticilor. Asa ca am ramas surprins, cand cu cateva zile in urma un prieten, mi-a spus ca-mi trimite o carte pe e-mail, cu conditia ca dupa ce o citesc, sa scriu impresiile mele pe blog. Ok, zis si facut. Cartea este scrisa de Simona Cratel si se numeste "Strainii". La prima vedere, este o poveste despre o familie de emigranti romani stabiliti in Germania. [cand vine vorba de notiunea de emigrant sau imigrant sunt total incetosat, mai ales ca depinde de perspectiva din care privesti lucrurile, astfel daca esti german atunci vezi imigranti, pe cand daca esti roman atunci esti etichtat drept emigrant] Toata actiunea este relatata prin ochii unui membru al acestei familii, care se dovedeste a fi unul dintre cei doi frati. Pana aici nimic deosebit, o poveste clasica, in care o familie de i/emigranti este perceputa ca fiind imaginea unui "The Other" ( "Celalalt" sau "Strainul") doar ca ulterior, dupa vreo cateva zeci de pagini, afli ca fratele naratorului este o persoana cu disabilitati mintale, iar pana la final, naratorul isi omoara fratele retardat mintal, asfixiindu-l cu o perna. Aici, intervine si utilitatea criticii literare. Din punct de vedere al criticii postcoloniale, cartea este un exemplu clasic de literatura in care "Celalalt", fiind intruchipat de familia de i/emigranti nu se poate integra intr-o comunitate, datorita diferentelor culturale. Daca adoptam discursul feminist, care indubitabil are un rol important in interpretarea acestei lucrari, atunci observam ca naratiunea ii apartine unui copil de sex masculin, care o plaseaza pe maica-sa in centrul actiunii, astfel fiind acreditata ideea ca toti barbatii sunt copii, iar daca mai tinem cont si de faptul ca toata cartea este presarata cu neintelegeri dintre parintii acestor doi copii, atunci tema instrainarii sau a deficientelor de comunicare dintre barbat si femeie este una dintre temele centrale. Pe de alta parte, faptul ca toata povestea este relatata de un baiat, iar cartea este scrisa de o femeie, pare sa ilustreze pregnant dorinta feministelor de a deveni macar pentru o zi barbati. (-: Privita din punct de vedere al criticii psihanalitice, cartea are la baza "complexul lui oedip", naratorul ucigandu-si fratele tocmai pentru a-i usura mamei sale "povara de a avea grija de o persoana cu disabilitati" .In concluzie, pot sa spun ca, pe parcursul lecturii, iti dai seama de faptul ca autorul incearca sa prezinte singuratatea ca o trasatura fundamentala a conditiei umane. Pe aceasta nota optimista, sper ca nu am plictisit prea tare, si promit ca data viitoare, daca voi mai ajunge sa citesc ceva, voi alege tot o carte la vel de vesela. (-:

27 martie 1918-? sau care sunt sansele ca istoria sa se repete

Nu vreau sa lansez o discutie despre filosofia istoriei, desi consider ca uneori nici aceasta indeletnicire nu este de prisos. Imi propun doar sa parafrazez o maxima hegeliana care in esenta ar suna cam asa:" Istoria ne invata ca omenirea nu invata nimic din istorie". Intrebarea este de ce omenirea nu invata nimic din istorie? Exista doua variante de raspuns: ori istoria nu este un pedagog bun si atunci sintagma Historia est magistra vitae este un alt mit al romanilor, desi acestia erau mai mult preocupati de armata decat de mitologie, dar nu este exclus ca dupa ce au cucerit tot ce au putut cuceri, acestia s-au apucat sa relateze despre faptele lor marete. A doua varianta este in legatura directa cu capacitatea sau mai bine zis incapacitatea omenirii de a invata. In conditiile de azi, cand toata informatia este pastrata in format electronic iar monitorul unui calculator este "o tabula rasa" perpetua, presupun ca odata cu capacitatea sporita a omului contemporan de a invata, creste si arbitrariul istoriei, aceasta din urma transformandu-se intr-un pedagog tot mai slab pregatit. Acum vreau sa ma intorc la sarbatoarea de azi, si aici nu ma refer la mult trambitata Zi a Teatrului [desi nu diminuez cu nimic importanta acesteia], ci la faptul ca acum 89 de ani Basarabia era prima provincie romaneasca care proclama Unirea cu Romania. Care sunt sansele ca istoria sa se repete? Raspunsul meu este ca daca vor gestiona corect problema redobandirii cetateniei romane, autoritatile de la Bucuresti, ar putea sa stimuleze un fenomen numit in literatura anglofona "Union from below"- o performanta istorica demna, daca nu de cartea recordurilor Guiness, atunci de o editie a manualului de istorie integrata a romanilor, ceea ce sa fim de acord este mult mai important pentru noi. "Union from below" se refera la unirea sau la reaintregirea unei natiuni, determinata de doleantele cetatenilor de rand al celor state. Or, de cele mai dese ori proiectele de unificare se realizeaza de elite. Unii ar afirma ca cetatenii Republicii Moldova opteaza pentru cetatenia romana deoarece sunt constienti de faptul ca "sunt mai aproape dintii decat parintii", iar autoritatile de la Bucuresti tocmai de asta nu ofera cetatenie romana, locuitorilor din stanga Prutului, pentru a nu determina emigrarea acestora si depopularea acestui spatiu. Problema este alta, in conditiile in care nu va fi solutionata problema redobandirii cetateniei romane, populatia dintre Prut si Nistru va fi cooptata in proiectul de stopare a crizei demografice din Rusia, si atunci intr-adevar se va inregistra o depopulare a acesti zone.

Troleibuzul ca spatiu transcedental

Mda, "troleibuzul ca spatiu transcedental" suna frumos. Acum stau si ma gandesc cam din ce parte sa ma apropii de troleibusz, ca sa nu obijduiesc taxatoarea! Zilele trecute, m-am aventurat intr-o calatorie cu troleibuszul [ auzi, cica asta s-a aventurat! Ia nu te mai sparge in figuri, ce parca ai in fiecare zi masina parcata la scara, zi-i asa pe sleau, ca ai asemenea aventuri, minim de doua ori pe zi, iar daca ar fi dupa tine, ai fi adunat deja niste istorioare demne de aventurile lui gulliver, Winetoo sau mai stiu eu ce alta piele rosie, ca dupa o calatorie cu troleibuszul numarul 4 pielea ta capata diferite nuante, mai putin culoarea roz, specifica unui nou-nascut desi cand iesi din acest mijloc de transport, iti dai seama ca nu ai trait in zadar, iar viata nu a trecut pe alaturi: ti-ai facut noi "prieteni", care se dau la o parte cand vrei sa treci, ba mai mult ca atat isi cer scuze chiar inainte de a se fi gandit macar sa te calce peste picior, nemaivorbind de faptul ca ti-ai imbogatit vocabularul cu o gramada de termeni mai putin stiintifici]. Da, si cum mergeam eu in troleibusz, la un moment dat, urca supracontrolul sau un fel de constiinta superioara, un Super-Ego al tuturor taxatoarelor, reprezentat de o doamna intre doua varste dar care, in mod evident tindea spre a treia. Dupa ce a pus stapanire pe "spatiul vital", creatura, a anuntat toti pasagerii sa prezinte "tăti dacumentele" adaugand "shi parca sunteti debili tăţi azi ori nu v-o invatat nimeni sî prezentati dacumentele?" La care eu, desteptul de mine, am intrebat-o daca nu organizeaza cumva Parcul Urban de Troleibusze, cursuri de perfectionare a populatiei in ceea ce priveste tehnica de prezentare a actelor. Ce a fost mai tarziu? Pai, taxatoarea mi-a adresat o privire ce nu avea nevoie de traducere. Dar nu asta m-a mirat. De fapt, m-a socat lipsa totala de reactie din partea pasagerilor, care au fost totusi insultati...

Despre caini si oameni

Pornind de la titlul de mai sus, risc sa nu fiu inteles de doua categorii sociale: pe de o parte iubitorii de animale vor fi placut surprinsi de faptul ca am plasat cainii inaintea oamenilor, astfel realizandu-se visul lor de "discriminare pozitiva"; pe de alta parte, parca vad tot felul de umanisti napustindu-se asupra mea, intr-un mod nu tocmai uman, ca de ce l-am plasat pe homo sapiens [ unii mai au pretentii de homo sapiens sapiens] in spatele sau dupa niste juvine. Lasand la o parte dezbaterea despre natura animalica a fiintei umane sau despre natura umana a fiintelor necuvantatoare [ desi judecand dupa afirmatiile unor homo sapiens iti dai seama ca tacerea-i de aur] vreau sa-mi exprim umila mea opinie intr-o chestiune foarte practica, si anume, in ceea ce priveste maniera in care absoluta majoritate a homo sapiens plimba cainii in parcurile din Republica Moldova. Cand ma refer la plimbarea cainilor nu ma refer la activitatea de baza a unor "buni cetateni ai acestui stat", ci efectiv la procesul in care un biped este insotit de un patruped, desi, in unele cazuri nici varianta in care un patruped insoteste un biped nu este exclusa. De ce spun asta? Pai, daca judecam dupa normele, care domina in parcurile noastre, cand cainii sunt plimbati fara botnita si fara zgarda, iti dai seama ca cei care pledeaza pentru drepturile animalelor, ar trebui sa fie cei mai fericiti.

Toti diferiti, toti egali

Cu toate ca sintagma din titlu poate sa ne sugereze o comparatie, nu stiu cat de reusita, cu sloganele din timpurile nu demult apuse de genul: Liubi svoiu Rodinu- tvoiu mati" [ in traducere libera "Liubi svoiu Rodinu" inseamna "iubeste-ti Patria", iar, in ceea ce priveste sintagma "tvoiu mati" aceasta s-ar traduce prin "mama ta" sau "maica-ta"( cu toate eforturile mele de a traduce, in limba rusa, aceasta expresie, are si o forma ironica, pentru ca ar putea fi interpretata si ca o injuratura de genul "Iubeste-ti Patria- in mă-ta")], "Toata puterea-poporului", "Munca il innobileaza pe om" , "De la fiecare dupa putinta, fiecaruia dupa necesitati" etc., ea exprima cel mai bine defectul pe care il are societatea noastra, dar si orice societate post-totalitara, si anume: lipsa de toleranta, combinata cu o absenta totala a spiritului critic. Referindu-ma la spiritul critic, nu am in vedere capacitatea de a barfi, ci mai mult la autocritica. Iar cand ma refer la autocritica, nu sugerez inevitabilitatea unor severe procese de constiinta sau de auobiciuire intelectuala( desi uneori si acestea nu strica), ci mai degraba la o analiza critica a discursurilor din societate, care, in ultma instanta, daca suntem optimisti, fiind trecute prin propria constiinta, incep sa fie o parte din noi. Astfel, parerea mea este ca societatea noastra trebuie sa-si schimbe binoclul sau alb-negru pe un microscop multicolor. Cu alte cuvinte, nu inseamna ca, daca, intotdeauna critici Puterea faci parte din opozitie, iar daca uneori critici opozitia esti Puterea sau esti afiliat acesteia. De ce spun asta! Pentru ca de ceva timp, in societatea noastra s-au incetatenit 2 practici care, dupa parerea mea, nu sunt bune: pe de o parte, in societatea noastra, Opozitia este un fel de martir si nu trebuie niciodata criticata, pentru ca daca o critici esti automat catalogat drept comunist, iar pe de alta parte, la conferintele de presa ale Opozitiei, unii ziaristi adreseaza intrebari pe care nu le-ar fi adresat reprezentantilor Puterii.
P.S. In concluzie as vrea sa ma refer la un alt aspect al problemei, si anume la faptul ca prea multa diversitate duce, in ultima instanta, la uniformizarea societatii. Din momentul in care fiecare individ doreste sa iasa in evidenta cu ceva, sau sa devina mai nonconformist, in mod paradoxal societatea devine mai omogena, in sensul ca, aceasta este constituita dn oameni, care tinzand sa fie diferiti unul de altul, devin tot mai asemanatori. Dar, aceasta situatie este inca departe de societatea din Republica Moldova, care fiind alcatuita din indivizi conformisti, tinde sa devina tot mai nonconformista. (-:

Incalzirea globala si biserica ortodoxa din Moldova

In sfarsit s-au terminat sarbatorile! Nu-i vorba, ca peste o luna vine Pastele, dar oricum mai este inca o luna pana atunci. Presupun ca nu voi fi original daca voi spune ca, in orice activitate trebuie sa fie respectata masura. Bineinteles, masura in care se respecta aceasta masura, ramane la latitudinea si longitudinea fiecaruia. Dar nu despre asta, simt nevoia sa scriu. Mai bine zis, vreau sa scriu nu numai despre asta. Vorbeam despre zilele de sarbatoare... In una din aceste zile, doua doamne, reprezentante ale "Martorilor lui Iehova", care profitand de vremea calda si frumoasa, au iesit la "vanatoarea de suflete", mi-au adresat intrebarea daca nu as dori sa discutam despre Biblie si despre rolul suferintei in lume. Fiind intrigat de posibilitatea de a afla ceva nou despre cartea, care a fost si este interpretata deja de cateva milenii, am hotarat sa ma lansez in dezbatere. Acum, presupun ca o sa ma intrebati, dar de unde a aparaut convingerea, ca voi afla ceva absolut inedit despre exegeza biblica? Pai, daca stau sa reflectez, cred ca determinarea cu care m-au oprit pe strada, fara a tine cont de faptul ca ambele maini imi erau ocupate de sacose pline cu tot felul de nimicuri, necesare, noua, muritorilor de rand pentru a ne plange ca nu ne dau posibilitatea sa murim, ar fi o cauza. O a doua ar fi faptul ca, dupa ce am simtit pe propria persoana, nivelul la care cele zece porunci, si in special cea care ne recomanda sa "nu amagim", sunt respectate de vanzatorii din piata, am hotarat sa-mi reciclez spiritul cu o doza de precepte biblice. Acum sa trecem la discutia propriu-zisa. Sincer sa fiu, dupa o enumerare a lucrarilor, care dupa parerea mea ar trebui sa insoteasca orice studiu biblic, am ajuns la concluzia ca nu prea am invatat mare lucru din aceasta conversatie. Dar, pe de alta parte, aceasta discutie mi-a provocat niste judecati, nu stiu cat de valoroase, dar cel putin pe mine m-au pus pe ganduri. In primul rand, dupa un periplu verbal si cortical prin toate religiile lumii, am ajuns la concluzia[nu pot sa spun daca este originala], ca o religie universala [un fel de esperanto in domeniul religiilor] care sa imbine elemente din diverse confesiuni, ar putea sa rezolve dilema potrivit careia "secolul 21 va fi unul religios sau nu va fi deloc". Astfel, daca ar fi dupa mine, as combina cele 10 porunci biblice, cu prohibitia de a consuma alcool specifica islamului, organizarea bisericii crestine si reincarnarea budista si hinduista. In concluzie, ajungem la legatura dintre biserica otodoxa din Moldova si incalzirea globala. O sa ma intrebati, cum vine asta, ce fel de relatie poate sa existe intre biseria si incalzirea globala. Eu nu pot sa va spun decat ca intre aceste doua entitati exista o relatie directa. Sa-mi spuna daca, la temperatura de "minus n" grade, a vazut cineva sustinatori ai unor secte, plimbandu-se pe strazi. Mai mult ca sigur, raspunsul va fi negativ. In aceste conditii, sa ne imaginam ca, datorita incalzirii globale, Moldova, peste cateva decenii, nu va mai avea temperaturi negative. Atunci, misionarii vor activa non-stop, astfel punand in pericol pozitiile bisericii ortodoxe in Moldova. In aceste conditii, biserica ortodoxa din Moldova nu poate sa ramana indiferenta fata de problema incalzitrii globale, mai mult ca atat, pentru ea, ar fi ideal sa vina o alta glaciatiune. (-:

Ziua Femeii sau Anul Barbatului

Sa fiu sincer nu am vrut sa ma implic in dezbaterea cauzata de ziua de 8 martie si de semnificatia acesteia, dar fiind stimulat, pe de o parte, de nenumaratele emisiuni radio-tembele-fonice, care zilele acestea polueaza mediul inconjurator, [dar si mai pregnant pe cel din exteriorul mediului inconjurator], cu tot felul de emisiuni despre "Rolul femeii in societatea contemporana", "Femeia intre cariera si familie", "Poate oare femeia sa existe fara barbat sau barbatul fara femeie" iar pe de alta parte de lipsa propriu-zisa a dezbaterii, am decis sa ma avant si eu in aceasta cauza disperata. In primul rand, daca in ziua de 8 martie ai cumva ocazia sa tragi cu ochiul la expresia pe care o afiseaza barbatii, atunci constati cu mare nedumerire ca chipul lor numai bucurie nu emana, si iti dai seama ca, pentru majoritatea dintre ei, aceasta zi poate fi, in cel mai bun caz, considerata un fel de Zi a Memoriei sau un fel de proba de foc, de care depinde stabilitatea lor emotionala pe parcursul intregului an. Or, mi se pare deja evident ca stabilirea unei zile a femeii face ca aceasta sa fie asociata unei categorii profesionale [a nu se confunda cu categoria femeilor profesioniste, care are foarte multe reprezentante], si mai putin unor fiinte umane. Mai mult ca atat, in situatia cand nu exista o zi a barbatului, faptul ca exista doar o zi a femeilor, involuntar te face sa ajungi la concluzia ca restul 364-365 zile sunt zile ale barbatilor. In concluzie, incetatenirea acestei sarbatori, care, initial avea ca scop emanciparea femeii, contribuie, in mod ironic, la perpetuarea de mai departe a Anului Barbatului. Uite, asa soarta ne mai aminteste periodic de caracterul sau ironic.

Bine v-am gasit in Noul An!

Salutare, dragi pacienti! Tin sa va felicit cu Noul An! Acum presimt ca o sa-mi dati intrebarea: ce mai vrea si tampitul asta cu felicitarea sa oribila si lipsita de originalitate, cu atat mai mult in momentul in care toate capitalele europene, [inclusiv, cat n-ar parea de paradoxal si Chisinaul, cu exceptia bradului din preajma hotelului "Dacia", care aidoma stelei de la Bethleem ghideaza activitatea prodigioasa a locatarilor sai], au epuizat demult rezerva de petarde si alte mici bucurii frustrante si s-au angajat in hora chinuitoare de ticluire a mesajelor de dragoste, ce tin sa sustina afirmatia ca "dragostea este un chin" iar hoardele de indragostiti care se perindau prin "oazele capitalisului global" in cautarea disperata si cu iluzia de a gasi un cadou unic, l-ar fi speriat si pe Sf. Valentin. Am sa va raspund doar atat, la cate mesaje de felicitare preluate de pe Internet am citit, felicitarea traditionala "La Multi Ani!" mi-a parut cea mai originala. Asa ca tot ajungem la Blaga si la faimoasa "vesnicia s-a nascut la sat", cu atat mai mult ca odata cu raspandirea conceptiei de "sat global" nu se stie niciodata cum procesul de urbanizare acentuata, prin care trece lumea contemporana, va degenera in formarea unui "sat global". In aceste conditii s-ar putea ca antiglobalistii sa devina cei mai aprigi sustinatori ai globalizarii.