tentativa de critica literara

Nu am obiceiul sa ma dau cu parerea dupa fiecare carte citita, cu atat mai mult sa fac critici literare. Cred ca dupa lectura unei carti de fictiune, nu-ti ramane altceva decat sa spui daca ti-a placut cartea sau nu. Cel putin eu, in aceasta ideletnicire, ma bazez mai mult pe intuitie decat pe aprecierile criticilor. Asa ca am ramas surprins, cand cu cateva zile in urma un prieten, mi-a spus ca-mi trimite o carte pe e-mail, cu conditia ca dupa ce o citesc, sa scriu impresiile mele pe blog. Ok, zis si facut. Cartea este scrisa de Simona Cratel si se numeste "Strainii". La prima vedere, este o poveste despre o familie de emigranti romani stabiliti in Germania. [cand vine vorba de notiunea de emigrant sau imigrant sunt total incetosat, mai ales ca depinde de perspectiva din care privesti lucrurile, astfel daca esti german atunci vezi imigranti, pe cand daca esti roman atunci esti etichtat drept emigrant] Toata actiunea este relatata prin ochii unui membru al acestei familii, care se dovedeste a fi unul dintre cei doi frati. Pana aici nimic deosebit, o poveste clasica, in care o familie de i/emigranti este perceputa ca fiind imaginea unui "The Other" ( "Celalalt" sau "Strainul") doar ca ulterior, dupa vreo cateva zeci de pagini, afli ca fratele naratorului este o persoana cu disabilitati mintale, iar pana la final, naratorul isi omoara fratele retardat mintal, asfixiindu-l cu o perna. Aici, intervine si utilitatea criticii literare. Din punct de vedere al criticii postcoloniale, cartea este un exemplu clasic de literatura in care "Celalalt", fiind intruchipat de familia de i/emigranti nu se poate integra intr-o comunitate, datorita diferentelor culturale. Daca adoptam discursul feminist, care indubitabil are un rol important in interpretarea acestei lucrari, atunci observam ca naratiunea ii apartine unui copil de sex masculin, care o plaseaza pe maica-sa in centrul actiunii, astfel fiind acreditata ideea ca toti barbatii sunt copii, iar daca mai tinem cont si de faptul ca toata cartea este presarata cu neintelegeri dintre parintii acestor doi copii, atunci tema instrainarii sau a deficientelor de comunicare dintre barbat si femeie este una dintre temele centrale. Pe de alta parte, faptul ca toata povestea este relatata de un baiat, iar cartea este scrisa de o femeie, pare sa ilustreze pregnant dorinta feministelor de a deveni macar pentru o zi barbati. (-: Privita din punct de vedere al criticii psihanalitice, cartea are la baza "complexul lui oedip", naratorul ucigandu-si fratele tocmai pentru a-i usura mamei sale "povara de a avea grija de o persoana cu disabilitati" .In concluzie, pot sa spun ca, pe parcursul lecturii, iti dai seama de faptul ca autorul incearca sa prezinte singuratatea ca o trasatura fundamentala a conditiei umane. Pe aceasta nota optimista, sper ca nu am plictisit prea tare, si promit ca data viitoare, daca voi mai ajunge sa citesc ceva, voi alege tot o carte la vel de vesela. (-: