melancolie relaxanta

Nu am de gand sa povestesc despre cum vine toamna si frunzele se astern ca un covoras galben pe trotuar. Despre asta povestesc mult mai bine si cu lux de amanunte liceenii in eseurile de la inceputul anului scolar. Pur si simplu am descoperit ca cel mai frumos anotimp este inceputul de toamna, dar mai bine zis nici macar inceputul ci prologul toamnei.

Te trezesti dimineata si ai o senzatie de fericire, sau ca sa nu deviez iarasi in consideratii filosofice, de genul ce este fericirea, pot spune ca te simti confortabil, la aceasta contribuind "n" cauze si mai putin cauza majora din publicitatea absorbantelor: "ca totul este uscat si confortabil".

Totul este atat de relaxant incat iti dai seama ca nimic nu te poate dezichilibra: nici macar vecinul care te calca pe picior in troleibus, sau casierita care dupa ce se arata surprinsa de greseala sa face o fata de Fecioara Maria etc. Va las pe voi sa enumerati cauzele care v-ar putea crea un disconfort deoarece astazi le-am uitat pe toate.

Nu stiu ce este atat de special in aceasta zi. Parca totul a ramas la fel si nu este nici o deosebire intre ziua de ieri si cea de azi. Iti dai seama ca aceasta stare de bine va disparea tot atat de anonim si de instantaneu precum a aparut.

Atunci incerci sa o pastrezi cat mai mult si sa savurezi fiecare clipa. Atunci incepi sa intelegi ce au vrut sa spuna admiratorii lui "carpe diem" sau "painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi". Poate anume aceasta zi reprezinta "sensul existentei", desi cel mai putin in aceasta zi iti propui sa afli rostul existentei noastre aici? Poate sensul existentei este sa nu iti pui intrebari de acest gen?